Jucătorul român cu cele mai multe derbiuri ale Istanbulului dintre Fenerbahce și Beșiktaș este fostul portar – Ilie Datcu, protagonist al sezonului inedit care a adus titlul echipei din cartierul asiatic după un campionat cu doar 6 goluri primite.
Ajuns în vara anului 1969 de la Dinamo București, odată cu Traian Ionescu și probabil la sugestia lui Ion Nunweiller – veteran deja după un sezon, acesta avea să-și schimbe viața complet, având o continuitate de șase sezoane cu echipa din Istanbul, cu care a câștigat 10 trofee (3 campionate, 2 supercupa și 1 Cupă – cele mai importante).
Primul avea să vină în Cupa TYSD – o variantă mai ușoară – amicală a Cupei Turciei, în care au fost angrenate timp de treizeci de ani echipe mari din Turcia. Se întâmpla în august 1969, când Fenerbahce învingea pe teren propriu cu 1-0 rivala concitadină, prin golul lui Nunweiller din min. 55. Traian Ionescu avea să-i țină pe amândoi titulari și integraliști până la finalul meciului.
În campionat, primul derby avea să îl joace acum 50 de ani, în ianuarie 1970 când Fenerbahce învingea cu 1-0 pe terenul lui Beșiktaș, un meci în care Traian Ionescu l-a folosit pe el și Ion Nunweiller toate minutele titulari. De atunci, Datcu avea să bifeze numai puțin de 13 dueluri în toate competițiile între cele două rivale din Istanbul.
Din cele 13, opt au fost în prima ligă turcească, trei în Cupa TSYD, unul în Cupa Jubileului de 50 de ani al Republicii Turce și 1 în Cupa Președintelui Turciei. Pe toate le-a jucat ca și integralist, în șapte a reușit să nu primească gol, cea mai categorică înfrângere suferind-o în iunie 1974, când a primit 3 goluri de la Beșiktaș.
La nivel de rezultate, ca jucător, Datcu a obținut 6 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri cu Fenerbahce în fața lui Beșiktaș Istanbul. El avea să devină la scurt timp după retragerea ca jucător, interimar la echipa mare, la începutul toamnei lui 1976, prinzând chiar un derbi cu Beșiktaș în Cupa TSYD, câștigată cu 1-0 pe teren propriu în august.
Stabilit în Turcia pentru restul vieții sale, cariera lui s-a învârtit în jurul echipelor locale sau a marilor echipe – din perspectiva antrenoratului de portari. Douăzeci de ani mai târziu avea să revină la clubul unde s-a remarcat, ocazie cu care l-a remarcat și l-a promovat în echipa mare pe Rustu Recber, cel care avea să ia medalia de bronz la Mondialul din 2002 cu naționala și să joace la FC Barcelona.
Din 1995 până în 1999 avea să fie antrenorul cu portari la Fenerbahce, perioadă în care echipa a câștigat campionatul o singură dată și a atins o finală de Cupa Turciei, toate în primul sezon. În toate competițiile, Datcu a prins din această postură – 6 victorii, 4 egaluri, 6 înfrângeri împotriva lui Beșiktaș.
Din 2002 până în 2005, adus la dorința lui Mircea Lucescu – tatăl lui Răzvan Lucescu – finul lui Ilie Datcu și fost coleg de generație la Dinamo și națională, avea să repete aceeași postură ca la Fener din anii 90, cea de antrenor cu portarii, fiind primul și singurul român legitimat la ambele cluburi din istorie.
La fel ca în experiența trecută, Datcu avea să bifeze un campionat la primul sezon ca antrenor cu portarii la Beșiktaș Istanbul. În toate competițiile, acesta a prins 4 victorii, 1 egal și 1 înfrângere în fața lui Fenerbahce, marcând un total de 25 de derbiuri din postura de antrenor (1 ca principal și 24 ca antrenor cu portari).