Ștefan Birtalan a realizat “radiografia” handbalului românesc, după eșecul cu Germania: “Cristina Neagu nu mai poate să dea randamentul așteptat”

Ștefan Birtalan a tras concluziile după ce naționala de handbal feminin a României a fost învinsă de Germania, scor 22-24.

“Tricolorele” au nevoie de un scenariu SF ca să se califice în sferturile de finală ale Campionatului Mondial și, implicit, să își asigure prezența la Jocurile Olimpice din 2024.

Ștefan Birtalan, unul dintre cele mai răsunătoare nume din handbalul românesc, a spus lucrurilor pe nume după ce România a pierdut în fața germanelor.

Dublul campion mondial cu naționala României este de părere că fluctuațiile mari din jocul fetelor au dus la acest deznodământ trist.

Ștefan Birtalan a vorbit și despre Cristina Neagu, revenită în echipa României la partida cu Germania, după ce a scăpat de o accidentare.

“Inconstanța și fluctuațiile de la un joc la altul au dus la așa ceva. Noi acum facem o simbioză între o echipă tânără, care joacă, și, la final de carieră, Cristina Neagu, care nu mai poate, din păcate, să dea randamentul pe care toată lumea îl așteaptă.

Nu se poate juca la nesfârșit extraordinar de bine, cum a făcut ea pentru echipa națională. Și atunci există această fluctuație mare de momente în care te minunezi că suntem în stare să facem lucruri frumoase și apoi vin 2-3 momente în care pur și simplu ne pierdem capul.

Am pierdut un meci în care Daciana a prins extraordinar de bine. Peste așteptări față de ce se așteaptă de la un portar. Ne-a ajutat să sperăm cât mai mult. Bineînțeles că toată lumea aștepta mai mult de la Cristina. Nu se poate, și ea a fost accidentată.”, a spus Ștefan Birtalan, la emisiunea “Fluier final”, de la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral cu Ștefan Birtalan:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -