România a pierdut la scor duelul cu Norvegia, principala favorită la câștigarea Campionatului Mondial din Spania și campioana europeană en-titre, cu 33-22.
În ciuda înfrângerii, naționala condusă de Adi Vasile va merge în faza următoare a competiției, unde va întâlni în Grupa Principală II pe Suedia, Țările de Jos și Puerto Rico.
Naționala României a început bine partida, iar pe fondul unor intervenții inspirate în poartă ale Yuliei Dumanska, scorul a fost echilibrat până la jumătatea primei reprize. Ritmul impus însă de Oftedal și Mork a făcut ca nordicele să intre la pauză cu un avans confortabil de 6 goluri.
Repriza a doua a fost una fără istoric, norvegiencele reușind să înscrie din toate pozițiile, dar mai ales pe “faza a doua” și pe contraatac. Katrine Lunde, veterana din poarta Norvegiei, ajunsă la 41 de ani, a avut numeroase intervenții, iar scorul final a fost 33-22. Tot Lunde a fost desemnată și jucătoarea meciului.
România merge în Grupa Principală cu 2 puncte și va avea o misiune dificilă cu Suedia și Țările de Jos. Primele 2 clasate din cele 4 Grupe Principale se vor califica în sferturile de finală ale turneului final.
Clasamentul Grupei Principale
Norvegia 4p
Țările de Jos 3p
Suedia 3p
România 2p
Kazahstan 0p
Puerto Rico 0p
Federația Română de Handbal a setat ca obiectiv pentru acest turneu final o clasare în primele 10 locuri.