România nu mai are pistă de bob, dar performanțele continuă să apară

Iulian Păcioianu, antrenorul coordonator al lotului național de bob, a intervenit la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Trafic Sport” din 22 februarie, pentru a discuta cu realizatorii Horațiu Sima și Răzvan Toma, despre faptul că România nu are nicio pistă de bob, dar performanțele continuă să apară. 

“Săptămâna trecută am avut Campionatul European de juniori în Germania la Breitenberg, aceeași locație în care în a doua săptămână din ianuarie s-a ținut Campionatul Mondial de juniori. Numai că atunci în ianuarie, problemele de sănătate ale sportivilor ne-au făcut să nu fim așa de sus în competiție.

În schimb, acum, am fost 100% apți și s-a și văzut pentru că am reușit performanțe extraordinare, câștigând bobul de două persoane chiar la ei acasă în Germania. Cu participarea a 4 echipaje din Germania, am reușit să câștigăm Campionatul European de juniori.

Au mai fost echipe puternice, precum Elveția și Austria, care niciodată nu sunt de neglijat. Am avut o comportare foarte bună și în ziua a doua la bobul de 4 persoane, unde echipajul nostru format din Tentea Mihai, Daroczi Ciprian, Păcioianu Mihai și Iordache George, au reușit o clasare extraordinară, o medalie de argint în concursul de bob 4 persoane. Sunt performanțe extraordinare pentru sportul românesc, dar mai ales pentru sporturile de iarnă de la noi și în special pentru Federația Română de Bob și Sanie“, a spus Iulian Păcioianu la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -