Luni, 15 mai, la emisiunea Trafic Sport, Răzvan Toma a avut invitați în studio doi importanți fotbaliști români ai anilor 70-80, Romulus Chihaia și Marian Bucurescu. Cei doi și-au petrecut cea mai mare parte a carierelor lor la Sportul Studențesc, unde au fost și coechipieri, devenind ulterior buni prieteni.
Discuția s-a purtat în jurul fotbalului de odinioară, cel din anii în care s-au desfășurat carierele lor fotbalistice; ce însemna pe-atunci o selecție, prinderea unui post de titular la o echipă de Divizia A, efervescența din tribune chiar și la un meci care nu era considerat derby, cuplajele inter-bucureștene, boemia unei echipe studențești, cât de mult conta să ieși în străinătate și să joci un meci internațional etc. Și acelei generații i se putea spune fără rezerve tot „gașca nebună”.
“Principala distracție a copilăriei mele, la Galați, era să joc de dimineața până seara fotbal. Și după ce mă legitimasem la Oțelul, aveam 8-9 ani, am continuat să joc la fel de mult pe maidanele sau străzile din jur, care nu erau atât de pline de mașini.
Aveam un antrenor la copii, Zoltán Dávid, care avea un mod aparte de a face selecția. Cu toate că care era încă jucător activ, venea pe străzi și încingea miuțe cu copiii, iar la cei la care remarca aptitudini, îi trimitea să fie legitimați.
La Sportul nu am venit pentru bani, ci pentru plăcerea de a juca fotbal la un nivel înalt și astfel să fiu aplaudat de public.
Am tras un șut mai cu efect într-un meci amical al Sportului în Italia. După joc, cei de la televiziunea locală mi-au luat un interviu ca să le explic cum șutasem.
Mac Popescu, conducătorul clubului, care era și rectorul facultății de arhitectură, ne ducea aproape la fiecare deplasare prin muzee. Sau înaintea vreunui meci mai greu, pe la piese de teatru, chiar și la operă, ca să ne deconectăm.
Am avut într-adevăr un loturi foarte bune în mai multe perioade. Am fost însă mai boemi în perioadele de final, din acest motiv nu s-au prea lipit trofeele de noi“, a spus Romulus Chihaia la Radio Sport Total FM.
Marian Bucurescu: “Am fost printre primii dreptaci din România pe care s-a făcut experimentul de extremă stânga“
“La Dinamo, după ce am trecut de juniorat, titularul postului pe care jucam eu era Mircea Lucescu. Știam că n-am nicio șansă, așa că am acceptat să fiu împrumutat la Dinamo Slatina, ca să am meciuri în picioare.
La Sportul Studențesc nu câștigam bani nici pe departe pe cât o făcusem la Jiul. Însă atmosfera care domnea în interiorul clubului m-a cucerit imediat, așa încât am regretat că nu venisem cu câțiva ani mai înainte.
În linia ofensivă de la Sportul, eu cu Florin Grigore eram extreme, iar Mircea Sandu era vârful de atac. Era un atacant foarte bun, dar și foarte ambițios. Așa că atunci când nu-l serveam cum voia el, ne făcea praf. S-a întâmplat ca într-un tur de campionat, să am mai multe goluri date ca el. Nu-ți spun ce supărat era. Venise un puști la el ca să-i dea un autograf. La care i-a spus îmbufntat, „du-te la tipul ăla de-acolo mai micuț de înălțime”, adică la mine, „căci el este acum vedeta echipei”.
Am fost printre primii dreptaci din fotbalul românesc cu care s-a făcut experimentul de a juca extremă stânga.
Veneau adesea alături de noi la un șpriț, la o bere, mulți actori. Printre aceștia și regretatul Gheorghe Dinică. Într-o zi l-am întrebat de ce un ditamai actorul ca el caută compania noastră, niște umili sportivi. „Și la voi vine lumea pentru un spectacol pe care îl oferiți prin ceea ce faceți în teren, iar pentru asta vă aplaudă. Așa că și voi sunteți tot un fel de actori” – mi-a răspuns el.
Francezii s-au inspirat în creșterea echipelor naționale din mediul juvenil după ce făcusem noi la Luceafărul în anii 80. Uite unde au ajuns ei, iar noi am distrus Luceafărul“, a spus Marian Bucurescu la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție o puteți asculta, accesând linkul de mai jos.