Răzvan Lucescu, despre echipa națională: “Când lucrurile sunt complicate, noi abandonăm. Mentalitatea trebuie să fie diferită”

Fostul selecționer al echipei naționale, Răzvan Lucescu, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 18 iunie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre evoluția echipei naționale.

,,Referitor la echipa națională pentru că este într-o situație foarte proastă, bun, dar de ce este în situația asta? Cum poate o echipă națională să crească, să fie puternică? Trebuie să aibă în spate un campionat puternic, nu îl avem. Pe de altă parte avem nevoie de jucători de valoare și cu talent care să evolueze la cluburi în afara țării, nu îi avem nici pe aceștia. Sunt foarte puțini jucători de la noi care s-au impus pe la echipele pe unde sunt, sunt foarte rare cazurile, sunt doar 2-3, restul toți ceilalți sunt cu probleme.

Nu este o educație corectă, puternică, cu o mentalitate de lucru în echipă, de a nu accepta înfrângerea, de a lupta contra dificultăților. Imediat ce simțim că lucrurile sunt complicate, noi abandonăm. De exemplu câte un jucător începe să se plângă, toată lumea este de vină, numai el nu, pune capul în pământ și nu luptă pentru echipă. Mentalitatea trebuie să fie total diferită, sunt aici ca să joc, sunt aici ca să lupt, că merit să joc și că voi juca, însă ai noști abandonează și asta a început să fie din povestea aceasta pentru că este de mai demult”, a spus Răzvan Lucescu la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -