Radu Voina: “Suntem la mâna noastră, dar avem mâine meci greu de tot cu Muntenegru. Prima dată să câștigăm noi, apoi calculele”

România are șanse reale de calificare în semifinalele Campionatului European de handbal feminin, în ciuda faptului că a intrat în grupele principale cu 0 puncte.

În urma succesului României din ultima secundă cu Spania, alături de rezultatele înregistrate ieri în grupa noastră, egalul dintre Țările de Jos și Spania, și victoria Franței împotriva Muntenegrului, naționala antrenată de Florentin Pera nu trebuie să mai facă calcule și are nevoie să câștige ultimele 2 meciuri cu Muntenegru și Germania pentru a fi sigură de locul 2 și implicit calificarea în semifinalele competiției.

Radu Voina a comentat, în direct la Sport Total FM, parcursul României la acest EURO. Acesta spune că meciurile cu Muntenegru și Germania vor fi infernale, iar entuziasmul peste măsura din partea presei și a oamenilor implicați în fenomen, după victoria cu Spania, nu face decât să pună presiune pe jucătoare.

“M-am uitat pe clasament. Eu sunt ardelean, mai cumpătat, mai liniștit. Chiar dacă bucuria și senzația asta există, eu sunt mai interiorizat. Suntem pe ultimul loc cu 2 puncte. Sigur, că deja visăm, e stilul românesc. De ce nu stăm liniștiți? Să dea bunul Dumnezeu să ne ajute, că ne-a dat semnale că ne iubește încă, și să se întâmple. Dar la noi totul e minunat, s-au aliniat astrele, dar mai trebuie să câștigăm și noi. Suntem la mâna noastră, dar stai că avem meci mâine care este greu de tot și după încă un meci cu Germania. Eu niciodată n-am fost cu aceste calcule. Trebuie să câștigăm noi prima dată.

Ceea ce se întâmplă cum este presiune negativă pusă pe umerii lor. Ele oricum își pun presiune pentru orice, mai vine și federația care zice că vrea medalie și tu nu ești de medialie.

Acum că s-au întâmplat rezultatele, trebuie gestionată extrem de bine situația asta. Noi am jucat vineri și mai jucăm marți. Am aflat că în grupele principale trebuie ca fiecare echipă să aibă 3 sau 4 zile libere, acum așa s-a nimerit. Muntenegru a jucat ieri și joacă mâine cu noi, teoretic ar trebui să fie un pic mai obosite, chiar dacă Franța le-a bătut cum le-a bătut, a fost un efort pe echipă și jucătoare Dacă ai mai multe zile libere, te poate scoate din ritmul obișnuit. La handbal, comparativ cu fotbalul, zic eu, efortul este de nemăsurat, pentru că este efort intensiv, atac-apărare, se joacă în ritm infernal. La fotbal le dă o săptămână pauză că spun că-s obosiți.

Astea 3 zile s-ar putea să fie bune, s-ar putea să nu fie bune. Muntenegru e echipă bătăioasă, au în sânge lupta, nu cedează niciodată, sunt unite”, a declarat Radu Voina.

România joacă mâine cu Muntenegru, de la ora 19:00 și miercuri, de la ora 16:30, contra Germaniei.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -