Primul club din Liga 1 interesat de Rădoi, după anunțul selecționerului: ,,Aş face toate demersurile posibile să-l aduc pe Rădoi”

Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, este primul care declară public că este interesat de aducerea lui Mirel Rădoi.

Totuși, FC Botoșani are antrenor în acest moment, pe Marius Croitoru, care a lăsat de înțeles că acesta va fi ultimul său sezon pe banca formației moldovene.

,,Croitoru este antrenorul meu, am totul pus la punct cu el, dar dacă odată nu aş avea antrenor, aş face toate demersurile posibile să-l aduc pe Rădoi la Botoşani. Pe el, pe Mutu, că eu cred foarte mult în antrenorii ăştia şi sunt absolut convins că aş putea face performanţă cu antrenorii ăştia la Botosani.

Dar, în momentul ăsta, nu se pune problema că acum am un antrenor foarte bun, poate chiar mai bun”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit as.ro.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -