Adrian Mutu a fost prezentat oficial la CFR Cluj. Clubul din Gruia s-a despărțit de Andrea Mandorlini după înfrângerea surprinzătoare suferită împotriva lui FC Botoșani. Astăzi, ardelenii au anunțat că în locul italianului, pe banca tehnică, a fost instalat Mutu.
Mutu a antrenat-o ultima oară în SuperLiga pe Rapid, de care s-a despărțit vara trecută.
Adrian Mutu a semnat un contract valabil pe un an și jumătate, cu opțiunea de prelungire pe încă unul.
”Bun venit în familia noastră, Adrian Mutu!
Performanța întâlnește experiența, iar dorințele comune se transformă într-un țel de neclintit! Începem un nou capitol în care îl vom avea pe banca tehnică pe unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România!
Începând de astăzi, Gruia va deveni „acasă” pentru Adrian Mutu, noul antrenor al echipei noastre!
Cu experiența acumulată atât ca fost mare jucător, cât și ca tehnician, alături de performanțele categorice ale echipei noastre din ultimii ani, pornim la un drum nou, dar cu aceleași obiective!
Îți urăm bun venit, Adrian, și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, a anunțat CFR Cluj, pe rețelele sociale.
Adrian Mutu, prima reacție după ce a fost prezentat la CFR Cluj
Între timp, Adrian Mutu a oferit o primă reacție din postura de antrenor al clujenilor:
“Am început un nou capitol, o nouă poveste în care determinarea și devotamentul sunt elemente de bază. A venit momentul să-mi folosesc toate cunoștințele acumulate, atât ca jucător, cât și ca tehnician, în slujba celei mai titrate echipe din România în ultimii ani. Sunt mândru și onorat că fac parte din această familie. De astăzi, Gruia va deveni acasă”, a fost mesajul lui Mutu, potrivit flashscore.ro.
Potrivit fanatik.ro, Adrian Mutu va încasa un salariu-record pentru SuperLiga: 35.000 de euro/lună.
Mutu va avea ca obiectiv în Gruia calificarea în grupele Europa League.