Jurnalistul Mihai Firică, a fost prezent în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 14 aprilie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre partida dintre Real Madrid și Chelsea.
,,Vreau să abordez direct pe poartă meciul dintre Real Madrid și Chelsea. Cred că la un moment dat Chelsea s-a și văzut calificată, dar cum nu s-a fluierat finalul partidei și nu au reușit să meargă la vestiare, uite asta a învățat un german pe propria piele. Se spune despre nemți că trebuie să îi consideri învinși de-abia când se suie în autocare și pleacă de la stadion. Ce am văzut aseară, a fost artă, nu doar sport.
Cred că pasa lui Lucas Modric ar trebui criticată de un critic de artă, care să vadă aceea volută, cum a dat pasa, cum s-a gândit, filozofia sportului și de ce nu, chiar și un grafician. Cred că ar trebui să aibă o mână de artist extrem de rafinată pentru a vedea aceea traiectorie. Ei bine, acesta este farmecul sportului.
Ne plac și șuturile acelea directe în tribună, undeva pe la peluză și undeva în înaltul cerului, dar și pasele de gol. Este cumva măiestria și de câte ori iese la suprafață în momente cheie și în acest meci chiar a fost un moment cheie. De altfel Real Madrid ar fi rămas acasă, dacă nu se reinventa Luca Modric, dacă nu apărea din nou acest fabulos fotbalist Karim Benzema. Noi care suntem din Craiova știm ce însemnă arta în sport”, a spus Mihai Firică la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.