Mihai Iosif este optimist, chiar dacă Rapid n-a făcut transferuri: “Începem asaltul către play-off”

Rapid a plecat în cantonament în Antalya, iar Mihai Iosif a oferit declarații, declarându-se optimist, chiar dacă echipa sa nu a reușit deocamdată niciun transfer în pauza de iarnă.

Giuleștenii vor juca în cantonament cu Yilport Samsunspor (Turcia), Rakow Czestochowa (vicecampioana Poloniei, și cu o a treia echipă care va fi anunțată în curând.

“Atât eu, cât și băieții, cred că suntem pregătiți să începem asaltul către play-off. Asta ne dorim cu toții, chiar dacă obiectivul a fost altul la începutul campionatului. Nu știu cum o să fie în play-off, că n-am ajuns niciodată.

Am văzut imaginile cu stadionul, așteptăm cu nerăbdare să jucăm pe el. Nu depinde de noi, n-avem nicio informație, dar sper ca la meciul cu UTA să putem juca. Ca număr de suporteri, au fost mai mulți de foarte multe ori. Capacitatea e mai mică, dar sunt tribunele foarte apropiate de teren, cred că va fi o acustică foarte bună, iar suporterii noștri vor face o atmosferă senzațională.

Aceștia suntem, poate vor mai veni maximum doi-trei jucători. Cred că avem un lot destul de bun. Ne mai trebuie doi-trei jucători pentru a acoperi anumite lipsuri numerice”, a spus Mihai Iosif.

Lotul deplasat de Rapid în cantonament:

  • Portari: Horațiu Moldovan, Virgil Drăghia, Valentin Mărgărit.
  • Fundași: Claudiu Belu, Lucian Goge, Cristi Săpunaru, Alexandru Dandea, Dragoș Grigore, Cristian Ignat, Junior Morais, Luca Florică, Robert Stănici, Alin Demici.
  • Mijlocași: Alexandru Albu, Ljuban Crepulja, Romario Moise, Ștefan Pănoiu, Antonio Sefer, Albert Stahl, Antonio Dumitrescu, Alexandru Ioniță, Rareș Ilie.
  • Atacanți: Saifeddine Alami, Cătălin Hlistei, Alexandru Despa, Adrian Bălan, Younes Bnou Marzouk.
[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -