Marius Șumudică: ,,Sper să ajung în Turcia, în maxim o lună semnez un nou contract”

Marius Șumudică, fostul antrenor al CFR Cluj, a intervenit la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 25 septembrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre perioada de la CFR Cluj.

,,Sunt liniștit, însă îmi lipsesc antrenamentele, îmi lipsesc jocurile, dar asta este, în viața oricărui antrenor apar astfel de perioadă. Aștept să iau această decizie și sper ca în maxim o lună să semnez un nou contract. Sper să ajung în Turcia, am avut discuții avansate cu o echipă, însă am refuzat deoarece erau în subsolul clasamentului și era un proiect greu de dus până la capăt.

Nu vreau să mai vorbesc despre CFR, le urez baftă și să dea Dumnezeu să câștige campionatul. Să facă un joc mult mai frumos decât îl făceau cu Șumudică în campionat.

Nu se pune problema să merg la Rapid, însă știți foarte bine ce înseamnă pentru mine Rapidul, înseamnă totul. Este viața mea, acolo m-am simțit cel mai bine, am făcut performanță ca jucător, însă în momentul de față nu se pune problema ca să merg la Rapid. Rapidul are un antrenor foarte bun, care i-a promovat”, a spus Marius Șumudică la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -