FCSB a pierdut meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, scor 2-1, iar golul marcat de Compagno din penalty a fost unul controversat, faza fiind una discutabilă.
Jucătorul FCSB-ului a vrut să înainteze în careu, iar în momentul în care s-a întors brusc cu fața către poartă, s-a ciocnit cu Nicușor Bancu. Radu Petrescu, centralul partidei, s-a consultat minute-n șir cu cei din camera VAR, verdictul fiind penalty.
Marius Avram, fost arbitru FIFA, explică de ce Radu Petrescu nu a fost chemat la margine să revadă faza, punctând faptul că este extrem de important mesajul pe care centralul îl comunică pentru cei din camera VAR.
“Haideți să facem un exercițiu ca să înțeleagă asculătorii ce se întâmplă în acel dialog, între arbitru și cei din camera VAR. Toată lumea a văzut faza de aseară.
Scenariul 1: arbitrul le spune celor din cabina VAR următorul mesaj ‘Compagno a fost lovit în cap de către Bancu în timp ce se îndrepta către minge’. Mă uit pe video și văd că de fapt Compagno este cel care intră în Bancu. Am evidența, în acest moment, că arbitrul nu a judecat corect și am toate argumentele să-l chem să vadă.
Scenariul 2: arbitrul spune că Bancu i-a impiedicat înaintarea lui Compagno cu mâna stângă și piciorul stâng și a avut loc o ciocnire involuntară între cei doi, cap în cap. În acel moment mă uite pe video, nu văd niciun fel de mână sau picior, pentru că reluările nu-mi permit. Nu le văd pur și simplu, nu pot să spun dacă e adevărat sau nu ceea ce a spus arbitrul în momentul respectiv.
În acest moment, eu în cabina VAR nu pot să te chem pentru că nu am evidența că ce îmi spui tu este complet greșit. Vedeți cât de mult contează mesajul pe care îl transmite arbitrul în momentul în care descrie faza pe care a judecat-o?”, a declarat Marius Avram, la Sport Total FM.
Discuția integrală poate fi ascultată mai jos: