Marius Avram spune că arbitrul care va fi la centru în finala Cupei Mondiale nu este încă stabilit, dar crede că, cel mai probabil, acesta va fi polonezul Szymon Marciniak.
Fostul arbitru FIFA a făcut o analiză, în direct la Sport Total FM, afirmând că Pierluigi Collina așteaptă ca echipele din finală să fie stabilite pentru a putea numi o brigadă la centru. De asemenea, Marius Avram e convins că unele decizii vor fi politice, iar arbitrul qatarez Abdulrahman Al-Jassim ar putea fi numit rezervă în marea finală, pentru a mulțumi organizatorii.
“Nimeni nu poate să spună, nici măcar Collina nu știe cine va arbitra finala. Eu din câte am văzut a păstrat destul de mulți arbitri și acum el își face probabil algoritmul ăla în funcție de cine se califică în finală. Sunt convins că are o brigadă în cazul în care se califică Argentina, în cazul în care se califică Marocul, dau un exemplu. A păstrat arbitrul american, dar care este cu origini marocane, l-a păstrat, dar dacă ajunge Maroc în finală, nu e el. A păstrat 4 europeni, îl exclude pe Orsato, că deja arbitrează o semifinală, dar mai avem englez, olandez și polonez. Nu mai avem niciun francez.
Deci eu presupun, acum nu știu. Makkelie a avut un turneu destul de bun, dar eu știu că după meciul Argentina – Olanda, unde au existat o grămadă de tensiuni și o grămadă de probleme, dacă se califică Argentina, mai poate Collina să-l dea pe Makkelie? Foarte multă lume vorbește de acest polonez Marciniak, mulți de pe site-urile de specialitate vorbesc că e unul dintre preferații lui Collina și că l-a păstrat special pentru un meci important, de ce nu chiar pentru finală. Nici pe Anthony Taylor nu l-aș exclude. Dar vă spun 100%, a păstrat un qatarez și pe unul din Emirate, pe ăștia îi scot din start, n-au cum să arbitreze. Dacă dă un qatarez la centru, o să fie un șoc pentru toată lumea. Rezervă nu m-ar mira să-l văd, ca să mulțumească și gazdele, să aibă un reprezentant în finală. Apoi avem mexicanul care arbitrează semifinală, a păstrat 2 brazilieni, atenție, multă lume a rămas surprinsă că a rămas Sampaio.
Așa că la întrebarea cine va arbitra finala, nici Collina nu știe, pentru că depinde ce echipe merg mai departe. Eu zic că Marciniak”, a declarat Marius Avram.