Victor Becali a dezvăluit, la Liga de Weekend, cu Narcis Drejan, care este marea eroare a lui Gică Hagi din momentul în care a preluat echipa națională. Impresarul crede că fostul mare internațional trebuie să accepte realitatea fotbalului românesc.
”E adevărat că nu am mai trecut prin asta din ’67, dar și Brazilia a luat 7 de la nemți. Ca să păstrăm proporțiile, nemții cu brazilienii sunt pe acolo, dar polonezii sunt peste noi. Asta nu justifică înfrângerea, însă au jucători mai buni. Noi avem pe hârtie, Rațiu, 30 de milioane, Drăgușin, alte milioane. Bine, pe mine nu mă convinge nimeni că ăla e penalty, se întâmplă astea multe pe teren. Dar asta e, arbitrul e elvețian, lor nu le zice nimeni nimic. Dacă la faza asta e penalty, atunci trebuie să dai 10-15 penalty-uri pe meci.
Noi nu vrem să înțelegem că nu avem valoare. Noi ne amăgim, ne facem iluzii. Hagi, ca antrenor, a luat 2 campionate cu o echipă mică, dar una e antrenor, alta e selecționer. Bine, își asumă greșelile, nu ai ce să faci. Are multe de făcut, el s-a lăsat păcălit și de meciurile amicale din vară. Planificarea nu a fost bună, văd că și-a asumat și el, nici nu avea cum. Câte nopți am pierdut cu el, prin vacanțe, pe unde mergeam, el era mereu încrezător, eu îi mai ziceam că nu e chiar așa, nu avem jucători așa buni, nu suntem așa. Rațiu, nu ne întrebăm de ce nu îl ia nimeni? Nici pe el, nici alți jucători pe care i-au urmărit atâția oameni? Chiar toți greșesc? Acum nu mai prezentăm nimic, mai mergem pe la arabi, stă 6 luni, apoi se întoarce, se judecă pe bani, acolo suntem.
Hagi s-a înhămat la o treabă foarte grea, cu tot optimismul lui e greu să faci treabă. Poate doar să ne gândim la un program, ceva, să sacrificăm niște calificări, oricum nu mergem nicăieri. Știu că lumea spune că nu există reconstrucție la echipa națională, dar există”.

