Victor Pițurcă: “Nimeni nu va fi bun la Craiova lui Rotaru. Face totul tacit pe la spatele antrenorului, vorbește cu jucătorii. E maestru”

Victor Pițurcă a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre Cupa Mondială, făcând o super analiză a echipelor din semifinale, despre surprizele turneului și marile dezamăgiri, dar și despre Liga 1 și situația de la Craiova.

Fostul antrenor al CSU Craiova spune că la echipa patronată de Mihai Rotaru niciun antrenor nu va rezista, pentru că finanțatorul se ocupă cu jocuri de culise și vorbește cu jucătorii pe la spatele antrenorilor.

“Sigur că văd meciurile de Liga 1, ar fi culmea să nu. Când sunt acasă le văd și pe cele de Liga 2. Sigur că le urmăresc, am văzut înfrângerea Farului, am văzut pe CFR, văd acum Craiova. Trebuie să vină și acest moment, a câștigat și echipa lui Mititelu, pe care îi văd jucând acum foarte slab cu Piteștiul. De asemenea, Clujul cu Botoșani a jucat foarte slab, cred că unul dintre cele mai slabe meciuri, să nu reușească să facă 2-3 pase cu Botoșani, pe care i-a bătut echipa a treia FCSB-ului în Cupă. Dar ăsta e fotbalul, sunt și momente de genul ăsta.

Nimeni nu va fi bun la Craiova lui Rotaru. Nu că face el ceva, el tot ce face, face tacit în spate. Vorbele pe care le auziți de la anumiți oameni vin tot de la el, pentru că e maestru în chestiile astea. E foarte dificil atât timp cât ai un patron care vorbește pe la spatele antrenorului cu jucătorii. E foarte greu să reușești și iată că am avut dreptate, așa este, un antrenor nu poate rezista. Iată că victimă a căzut și Rădoi, fiindcă el îl voia plecat 100%, ăsta a fost și motivul pentru care și-a dat demisia. Dar asta e situația, e problema lor.

Mangia a avut o șansă acolo, pentru că avea o echipă cu niște jucători foarte tehnici, mă refer la Băluță, la Mitriță, indiferent, ei marcau goluri. Mai era și Gustavo. Era o coordonare între ei extraordinară. E foarte greu să găsești azi o echipă care să-și facă KO adversarul. Nici la nivel de echipă națională, în afară de Brazilia, nu există echipe să-și creeze ocazii prin faze bine lucrate, dintr-o atingere, nu vezi. Mangia a avut norocul ăsta cu nucleul de jucători, altfel nu cred eu că rezista nici el atâta timp, după cum am văzut modul lui de lucru și ceea ce s-a întâmplat în perioada lui”, a declarat Victor Pițurcă.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -