Marian Iancu, care a investit la Poli Timișoara în perioada 2005-2013, își dorește să revină la echipa din Banat, când noul stadion va fi gata.
În direct la Sport Total FM, omul de afaceri a declarat că are informații conform cărora noul stadion al Timișoarei va fi construit în curând, devenind al doua arenă ca mărime din țară.
În aceste condiții, Marian Iancu e de părere că oamenii se vor întoarce alături de echipă, iar Poli Timișoara va redeveni o forță în România.
“Hristos a Înviat! Poate și la Timișoara reînvie fotbalul cu ocazia asta, e un semn bun. Sper să se țină de cuvânt și am toate datele că se vor ține de cuvânt și vor începe construcția noului stadion, unul fabulos, probabil al doilea din țară. Cunosc foarte bine ce înseamnă fotbalul bănățean, un asemenea proiect ar aduce multă, multă lume în jurul fenomenului, va stimula emoția colectivă din Timișoara. Am jucat cu medie de 18.000 de spectatori pe vechiul Dan Păltinișanu, timp de vreo 6-7 ani. Acolo nu moare această plăcere și dorință de a vedea fotbal”, a declarat Marian Iancu.
Cu toate acestea, Marian Iancu nu mai vrea să fie acționar majoritar, dar a dezvăluit o parte din planul pe care îl are în noul proiect din Banat.
“Nu mai sunt dispus să mă angajez total, nu urmăresc să fiu un investitor cu putere de decizie, vreau să mă alătur unui proiect, să merg cu una, două, trei companii puternice să investească, acționari semnificativi, dar minoritari, care să ajute, să susțină, dar nu la nivel decizional. Nu mai am starea, am doar emoția și plăcerea de a fi în fenomen și cunoștințele de rigoare. Cunosc bine fenomenul, foarte bine și ar fi păcat să nu ajut, iar Timișoara e un loc unde s-ar putea dezvolta un proiect extraordinar. Nu e cu nimic mai prejos decât Craiova, Rapid, Dinamo, FCSB, dar eu îi zic Steaua că am jucat contra Stelei atâția ani de zile, Cluj… Timișoara e un proiect care se ridică numeric și ca impact social și ca vizibilitate”, a explicat Marian Iancu.