Laszlo Dioszegi: “Eu consider că România e și țara noastră, nu numai a celor de etnie română. Vrem să facem ceva pentru țară și n-am plecat”

Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, reacționează după scandalul de la meciul cu FC U Craiova, când suporterii olteni au avut comportament xenofob, iar arbitrul Andrei Chivulete a decis oprirea partidei în minutul 26.

Dioszegi spune că România este țara tuturor naționalităților, iar mesajul “Afară, afară, cu ungurii din țară”, reprezintă doar o lozincă.

“E doar o lozincă. Eu așa cosider, că România e și țara noastră, a tuturor naționalităților, nu numai a celor de etnie română. Dacă nu era țara noastră, plecam de 30 de ani, că din anii ’90 granițele sunt deschise, se putea pleca oriunde. Dar înseamnă că noi vrem să facem ceva pentru țară și n-am plecat”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Fluier Final cu Narcis Drejan.

Patronul de la Sepsi întărește ideea că ura și xenofobia nu au ce căuta pe stadioane și îi mulțumește lui Adrian Mititelu că a înțeles acest lucru.

“Nu știu dacă cei de la Craiova sunt cei mai răi suporteri, dar eu așa consider, că xenofobia și ura nu au ce căuta pe stadioane. Fotbalul e un sport, nu degeaba e sportul rege. Ce frumos e când câștigă naționala sau când sunt rezultate. De ce să ne învrăjbim? Suntem adversari, ok, dar de aici și până la ură sau să strigi chestii din astea e departe și așa consider, că nu-și au locul pe terenul de fotbal.

Chiar vreau să-i mulțumesc domnului Mititelu pentru că a vorbit foarte frumos și când am fost la Craiova, ne-a primit foarte frumos, a venit, ne-a strâns mâna și chiar a vorbit foarte frumos cu mine. Și noi la rândul nostru am spus că n-avem nicio problemă cu el. Problema mare e între el și galeria lui, nu e treaba mea să înțeleg, dar nu înțeleg de ce atâta înverșunare între cele 2 părți. Eu cred că cel mai repede trebuie să rezolve chestia asta, dacă nu ești în relații bune cu suporterii tăi, iată ce se poate întâmpla.

Vă spun sincer, rapidiștii au fost la noi în noiembrie, noi am fost la ei acum 2 săptămâni, jos pălăria, o singură dacă n-au strigat așa ceva. Galeria Rapidului a primit nota 10 din partea mea pentru că și în Giulești, și aici, s-au comportat exemplar. Deci iată că se poate, sunt exemple pozitive. Nici la UTA n-au fost probleme, din păcate problema au fost cu U Cluj, cu Petrolul și Craiova”, a declarat Laszlo Dioszegi.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -