Justin Ștefan: “Vrem să implementăm sistemul din Spania, de supraveghere financiară”. Cum vrea să evite LPF situațiile de neplată a jucătorilor

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a explicat, în direct la Sport Total FM, cum vrea Liga să prevină pe viitor situațiile actuale, în care fotbaliștii nu sunt plătiți luni de zile, iar mulți dintre ei ajung să își caute dreptatea în instanță.

Cele mai recente cazuri din Liga 1 sunt cele de la Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș, două cluburi care au datorii mari față de jucători.

Justin Ștefan spune că au existat întâlniri cu reprezentanți ai sindicatului jucătorilor din Spania, dar și cu cei de la Liga Profesionistă din Spania, pentru a încerca implementarea sistemului de acolo.

“Am avut în ultimele săptămâni mai multe întâlniri cu AFAN, principala temă de discuție a fost protejarea jucătorilor legitimați la cluburile din Liga 1 și care din păcate s-au confruntat și se vor mai confrunta, probabil, în perioada următoare, cu întârzieri salariale. Am avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatului fotbaliștilor din Spania și cu Liga Profesionistă din Spania, pentru că vrem să implementăm în mai mulți pași sistemul pe care ei îl folosesc, de supraveghere financiară, iar acest sistem începe printr-o procedură de mediere.

Asta înseamnă că în momentul în care se încasează banii din drepturile TV, reprezentații Ligii se întâlnesc cu reprezentanții sindicatului și cu fiecare club în parte pentru a discuta situația financiară a clubului, mai ales în privința datoriilor pe care clubul le are față de jucători, încercând să identifice termene în cadrul procedurii de mediere în care să fie plătite aceste datorii. Procedura de mediere ne va ajuta să avem o imagine mai clară asupra sitauției fiecărui club în parte și să intervenim din timp”, a declarat Justin Ștefan.

Mai mulți conducători s-au declarat deja impotriva unor astfel de schimbări, dar Justin Ștefan spune că LPF va încerca să îi convingă.

“N-aș spune că e o luptă, e clar că există o anumită rigiditate pentru că în momentul în care ești obișnuit să faci lucrurile într-un anumit fel, când lucrurile se schimbă, există o anumită rezistență. Chiar am pus o întrebare celor din Spania, cum s-au confruntat cu aceste modificări și au spus că au fost mai norocoși, pentru că aceste reguli funcționează acolo de aproximativ 40 de ani și au fost puse în practică de federație. Liga le-a luat de-a gata.

Toți conducătorii din Liga 1 trebuie să înțeleagă că precem printr-o perioadă de criză, întâi Covid-19 și acum vom avea o criză economică generată de conflictul de la granițele noastre. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenți la bugetare pentru perioada următoare, cum cheltuim fiecare leu. După părerea mea, cine se angajează acum la orice formă de cheltuieli suplimentare față de ce există în acest moment, pune în pericol foarte grav situația clubului”, a declarat Justin Ștefan.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -