Dinamo a disputat ultimul meci de campionat contra Rapidului în “Ștefan cel Mare”, dar starea tot mai precară a stadionului îi determină pe “câini” să se orienteze către alte stadioane.
Iuliu Mureșan, președintele lui Dinamo, spune că ar fi dorit să joace pe Arena Națională derby-ul cu Rapid, iar pe “Arcul de Triumf” să dispute celelealte meciuri de campionat. Situația stadionului din nordul Capitalei este incertă, astfel că nimeni nu a primit permisiunea de a juca acolo: doar 3 meciuri de rugby s-au desfășurat pe noua arenă în acest an.
”Noi am vrut să jucăm pe Arena Națională meciul cu Rapid, dar pe Arcul de Triumf să ne desfășurăm celelalte partide, mai ales că este mai mic și cochet. Noi am făcut cerere oficială, dar lucrurile sunt încurcate acolo. Înțeleg că nu sunt toate documentele valide, astfel că situația e total neclară.
Nu înțeleg cum să fie un stadion gata, dar să nu se poată juca pe el. Așa că rămâne de văzut ce va fi. Noi acolo am vrea să jucăm”, a spus Mureșan, pentru DigiSport.
Stadionul Dinamo va fi demolat în primăvara lui 2022, potrivit lui Răzvan Zăvăleanu, adiminstratorul judiciar al clubului. Potrivit Companiei Naționale de Investiții, construcția noului stadion va dura aproximativ 24 luni.