Iulian Stoica sare la gâtul lui Ionuț Chirilă: ,,Se leagă de clauze și încearcă să obțină mai mulți bani. Ne-a păcălit că ne va aduce finanțări puternice să redresăm echipa”

Iulian Stoica, președintele clubului din Clinceni, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 2 decembrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre antrenorul Ionuț Chirilă.

Iulian Stoica, președintele clubului din Clinceni

,,Domnul Ionuț Chirilă a primit notificare, din punctul meu de vedere, nu mai este antrenorul Academicii Clinceni, dar dumnealui se citește și interpretează așa cum vrea el contractul, din păcate încearcă ceva ce până la urmă nu mai are cum să se realizeze, încearcă tot felul de lucruri care sunt greu și nu pot să vi le descriu, face ceva greu de imaginiat, față de ce ar putea face un antrenor de fotbal. Se leagă de clauze, încearcă să obțină cât mai mulți bani, așa cum a făcut la Chiajna, așa cum a făcut la pe unde a fost, la Iași, știtiți și dumneavoastră foarte bine.

Deci este practică a domnului Chirilă. Ionuț Chirilă pe unde s-a dus a antrenat o lună, două sau trei, iar apoi s-a certat cu absolut toată lumea ca să obțină bani. Ionuț Chirilă îmi cere 6 luni, nu ai cum să îi dai 6 luni, când tu ești într-o situație critică din punct de vedere sportiv. Îi dai 6 luni lui Ionuț Chirilă și vezi că tu nu joci nimic. În fiecare etapă vezi 2,3,4 goluri încasate. I-am spus, Ionuț, noi dacă o să dăm 4 goluri, noi o să luăm 6, însă el a spus că nu se poate, bine, la el nu se pot întâmpla multe lucruri…

A fost o greșeală aducerea lui la noi, pentru că au insistat câteva persoane potente financiar și am crezut că putem să redresăm mai repede situația financiară, dar se pare că ne-a înșelat. Ionuț Chrilă nu era niciodată antrenorul Academicii Clinceni. Prima discuție cu el a fost la reședința mea, atunci când a venit cu două persoane cunoscute mie, niște amici, care sunt foarte potenți financiar și au spus că ‘haideți să îl aducem pe Ionuț Chirilă și o să începem să ajutăm financiar acestă echipă’, Ionuț Chirilă s-a plimbat și mi-ar promis că aduce sume mari de bani, dar acum văd tot felul de declarații, sunt tâmpenii, nici nu îmi vine să cred ce a putut să spună și ce declarații a putut să dea.

Un tip schimbător, care ieri am stat cu el de vorbă, am semnat un document, care urma să îl despăgubim cu o sumă echivalentă cu salariul lui pe un an de zile, dar după două ore nu i-a mai convenit și el vrea salariul pe 2 ani, pe cât a semnat contractul, a spus Iulian Stoica la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -
- Advertisement -