Irina Covaliu: “Suntem o familie de sportivi în adevăratul sens al cuvântului”

Irina Covaliu, fostă scrimeră și antrenoare federală, a intervenit la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Trafic Sport” din 8 martie, pentru a discuta cu realizatorii Horațiu Sima și Răzvan Toma, despre performanțele familiei Covaliu.

Prezentatorul Horațiu Sima a precizat că familia Covaliu este formată numai din campioni. Mihai Covaliu este campion olimpic, mondial și european, Irina Covaliu este vicecampioană mondială și europeană, băiatul în vârstă de 17 ani este campion european și fata în vârstă de 14 ani este de asemenea campioană europeană.

“Suntem o familie de campioni, suntem o familie de sportivi în adevăratul sens al cuvântului. Eu și Mihai am practicat scrima de mici, iar copiii datorită faptului că au văzut în casă scrimă și au mâncat-o pe pâine, au îmbrățișat și ei acest sport. Și nu pentru că le-am fi impus noi, ci pentru că așa au vrut ei. Probabil că din acest motiv copiii noștri reușesc să facă niște performanțe notabile în scrima mondială. Părinții mei și părinții lui Mihai au făcut sport și ne-au îndrumat și pe noi să facem un sport. Noi am ales scrima probabil că din întâmplare, dar se pare că ne-am mulat foarte bine pe acest sport.

Important este că atunci când au venit copiii în familia noastră, i-am îndrumat cu plăcere către sport când au crescut. Noi nu am forțat cu nimic ca părinți, nu am pus presiune cu nimic, doar le-am explicat frumos și calm că dacă vor să îmbrățișeze cariera de sportiv, trebuie să facă niște sacrificii. Pentru ei nu reprezintă o noutate ultimele performanțe, pentru că sunt campioni încă de la 9 ani. Deci pas cu pas în evoluție, a contat foarte mult că am fost alături de ei, că i-am susținut, că i-am încurajat și că n-am pus presiune pe ei“, a spus Irina Covaliu la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, wwlw.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -