Ionuț Chirilă, după ce Dumitru Dragomir l-a propus la CFR Cluj: “Trebuia de mult timp să antrenez o echipa mare, dar sunt blocat”

CFR Cluj a ratat rușinos calificarea în al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor, după ce a pierdut cu Pyunik Erevan, la loviturile de departajare, după 2 rezultate de egalitate.

Dumitru Dragomir a declarat după meciul de aseară din Gruia că Ionuț Chirilă este potrivit să-i ia locul lui Dan Petrescu pe banca ardelenilor.

Ionuț Chirilă a comentat, în direct la Sport Total FM, declarațiile fostului șef LPF, spunând că e de acord cu acesta. Tehnicianul crede că ar fi trebuit să antreneze o echipă mare din România de multă vreme, dar a fost blocat. În plus, Chirilă a făcut și o radiografie a fotbalului românesc la momentul actual.

“Lucrurile astea trebuiau să se întâmple de mult timp în fotbalul românesc, să antrenez o echipă mare, dar sunt blocat. Domnul Dragomir știe bine el ce spune. Ceea ce s-a întâmplat ieri la Cluj demonstrează mediocritatea campionatului românesc, cu repercursiuni grave asupra celor 2 echipe naționale care au ajuns să fie umilite de Muntenegru și alte naționale care nu prea se cunosc prin lume.

Discuția e mult mai amplă, se numesc antrenori și conducători nu pe criterii de competență ci cu totul altele care nu au legătura cu perfomanța. Se blochează jucători români, se aduc jucători din Antilele Olandeze, Surinam, Burkina Faso, jucători refuzați de toată lumea bună a fotbalului și atunci, în lipsa științei de a construi, spun că nu e vina lor, că n-au jucători, n-au generație. Se ard etape, nu se trec prin toate etapele profesionale copiii și juniorii, echipa națională de juniori, tineret, divizia B, divizia A, ca să ajungă la maturitatea de a gestiona un club ca FCSB, CFR, Craiova, care se vor competitive la nivel intern și internațional.

Ajungem în situația în care numim oameni care sar direct în etapa a cincea și în lipsa științei spun proprietarilor de cluburi să cumpere jucători, fără să garanteze că investiția de 2-3 milioane se poate transforma în 6-7 milioane, pentru că ei nu știu să facă asta și nu au făcut-o niciodată. E o artă să transformi un jucător de 10.000 de dolari într-unul de 1 milion. Sunt multe echipe care joacă din realizările individuale ale unor jucători peste media campionatului și nu din forța colectivă care ar trebui să fie apanajul antrenorului și atunci rezultatele sunt mincinoase”, a declarat Ionuț Chirilă.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -