Ion Crăciunescu, despre interesele din arbitraj: ,,Arbitrii greșesc incredibil, pot face asta doar din anumite interese”

Fostul arbitru Ion Crăciunescu, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 6 decembrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre arbitrajele din fotbalul românesc.

,,Din mulțimea de posibilități care există, aș alege una. Noi culegem roadele unor persoane care conduc arbitrajul românesc și care nu cred că trebuiau să fie în aceste funcții niciodată. Mă refer la asta din cauza lipsei de pregătire și din cauza lipse de performanță, să nu mai vorbesc că peste toate astea arbitrajul din România este condus de un străin. Acest cetățean străin nu are cum să stea în Grecia și să conducă arbitrajul din România, pentru că nu se poate și pentru că nu a făcut asta nicio țară din lume.

Cei care au fost prin Ucraina și prin alte țări, au fost instructori, nu au fost președinți ai unor comisii de arbitrii. Deci noi conducem roadele la ce am semănat, asta am semănat noi și asta avem. Arbitrii care greșesc incredibil cu lucruri care se întâmplă în fața lor, se nimeresc să fie acolo, pe care nu ai cum să le treci cu vederea decât dacă ai anumite motive, pentru că din punct de vedere regulamentar, nu ai cum să le ocolești.

Cea mai gravă problemă o constituie faptul că la arbitraj trebuie să te uiți la bază, la vârf ajunge că baza este foarte distrusă și din acest lucru ajung unii în vârf atât de slabi sau cu atâtea păcate, depinde din ce cauză greșesc. Deci, nu poți să stai dintr-o țară de acolo și să știi ce se întâmplă la județe sau la Divizia C. Atunci, dacă nu știi ce se întâmplă la Divizia C, pe ce oameni te bazezi, cum se pregătesc și ce grad de pregătire au pregătire, ce nivel au, ce e prin județe, nu ai cum. Activitatea de arbitru nu este ușoară, este o activitate foarte grea și o spune unul pe care a făcut-o”, a spus Ion Crăciunescu la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -