Gică Popescu, președintele Farul Constanța, a intervenit la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 27 februarie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre secretul succesului de la Farul Constanța.
“La ultimul meci jucat de Farul Constanța împotriva celor de la UTA Arad, am avut în echipa de start 5 junior și am terminat tot la fel, pentru că timp de 60 de minute am avut cu siguranță 5 juniori. Am avut pe fundașul dreapta, pe Sârbu, Grameni, Sali, Borza și a intrat Mazilu și Luis Munteanu. Deci aceștia sunt cei 5 juniori cu care am început meciul. Știți foarte bine care este filozofia noastră și Hagi nu se uită niciodată în buletinul juniorilor să vadă câți ani au și se uită la randamentul pe care îl au în echipă atunci când sunt puși să joace.
Chiar m-a întrebat cineva dacă îi vom bate pe cei de la Rapid. Noi vom încerca să ne păstrăm poziția de lideri, la UTA era un meci foarte important unde nu câștigaserăm până acum. Cu siguranță că și la meciul cu Sepsi vom avea juniori în teren. Noi credem că nu este nicio diferență între jucătorii tineri cărora le dai încredere și jucătorii cu experiență.
Indiferent de sezonul pe care l-am avut noi n-am renunțat niciodată la filozofia pe care Gică a implementat-o în momentul în care am plecat la drum în acest moment. Probabil că și acesta este unul dintre succesele clubului nostru. Jucătorii cresc în sistem și în aceeași filozofie pe care o are echipa mare și atunci când fac pasul de la juniori la echipa mare, singurul lucru care se schimbă este duelul, însă din punctul nostru de vedere nu este nicio diferență între echipa de juniori și echipa mare“, a spus președintele de la FC Farul Constanța, Gică Popescu la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.