Emilian Hulubei, președintele AFAN, a vorbit în direct la Sport Total FM despre situația jucătorilor care sunt legitimați la echipe din Ucraina și care, din cauza conflictului, nu își mai pot desfășura activitatea.
Hulubei spune că FIFA va acorda o derogare pentru fotbaliștii străini care se vor putea transfera în alte campionate, însă același lucru nu se va întâmpla și pentru cei ucraineni, din cauza legii marțiale aflate în vigoare.
“Zilele astea sunt decisive, până vineri se va lua o decizie, sunt discuții. FIFA este cea care reglementează transferurile internaționale. În primă fază s-a discutat pentru un împrumut al jucătorilor până în vară, să treacă timpul și să vedem cum vor evolua lucrurile în Ucraina, dar se pare că s-a ajuns la varianta denunțării contractelor unilateral pentru forță majoră și atunci jucătorii pot să joace începând de acum.
Aici discuția este mai amplă, pentru că e vorba de jucători buni care pot conta în competițiile europene și se discută dacă au dreptul să joace, dacă nu afectează integritatea competiției dacă se transferă la o echipă. Știm foarte bine că în perioada asta nu sunt permise transferurile și atunci echipele care achiziționează pot beneficia de un avantaj. Dar cu siguranță în campionatul inter vor juca și se vor putea legitima începând de acum printr-o excepție de la regulament. În discuție sunt doar fotbaliștii străini, din câte am înțeles cei ucraineni nu au cum să plece din Ucraina, vor fi considerați dezertori dacă pleacă din țară și e practic imposibil să dai o regulă și pentru ei”, a declarat președintele AFAN.
Întrebat despre posiblitatea ca meciurile din campionatul Ucrainei să se desfășoare în țări precum Polonia, Ungaria sau România, Emilian Hulubei a răspuns:
“Nu știu dacă e posibil acest lucru pentru că fiind cetățeni ai Ucrainei, reguliile sunt clare, fiind legea marțială, mi-e greu să cred că li se va permite unor cetățeni care pot să apere țara cu arma în mână să vină să joace fotbal în altă țară”.
Întreaga discuție poate fi ascultată mai jos: