Emil Săndoi: ,,Am fost dezavantajat în fața Rapidului. Jucătorii mei erau în lacrimi în vestiar”

Emil Săndoi, antrenorul Chindiei Târgoviște, a intervenit la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Liga de Weekend” din 20 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre “greșelile” de arbitraj care au defavorizat Chindia Târgoviște.

,,Vă dați seama că mă deranjează, mai ales că după aceea în emisiunile de analiză. În momentul de față nici nu mai știu… Am jucat cu FCSB-ul din min. 8, am jucat 90 de min. cu un om mai puțin, pentru că am primit roșu. Au fost emisiunile de analiză și au spus că nu trebuia acordat, pentru că nici nu l-au atins. La Botoșani a luat Suciu roșu, în min. 60 și ceva.

În emisiunile de analiză au spus clar că Suciu nici nu l-a atins, a fost o tragere ușoară, nu trebuia să se dea cartonaș galben. Încă două cartonașe roșii, ce facem domne, noi chiar așa vrem să le rupem picioarele la toți? Noi încercăm să jucăm fotbal, vă spun sincer!

Eu nu înțeleg, nu zice nimeni, și Mediașul a jucat cu noi cu un om mai puțin și au și reușit să înscrie în min.90 dintr-o fază fixă. L-au eliminat pe Moura de la Mediaș, dar a fost o lovire clară cu brațul, cu mâna, intenționată, la mijlocul terenului, pe Corbu l-a lovit, dar nu cred că au fost probleme și nici n-am auzit să se plângă cineva de la Media. Eu vă spun, poate și ieri, la cele două faze, la prima fază când Corbu i-a cartonaș roșu și se dă lovitură liberă, deci vă dați seama, fiind lângă banca rapidului ei așteptau o lovitură de la 11 metri, în niciun caz cartonaș roșu. În momentul când noi am luat cartonaș roșu, cei de la Rapid se uitau mirați unii la alții. Nu sunt supărat pe inițiativa lui Chivulete, pentru că Chivulete a consultat asistentul, pentru că tot asistentul a fost consultat și la golul pe care l-am primit, dar asistentul de pe partea cealaltă. N-am nimic cu Chivulete, pentru că cel mai probabil l-a întrebat pe asistent, iar asistentul l-ar fi dus în această latură. Eu din timpul jocului eram convins că nu are cum să dea cartonaș roșu, pentru că noi aveam aproape doi jucători care erau pe linie și care nu aveau mingea sub control, din punctul ăsta de vedere, nu știu cum a putut  asistentul să ia decizia pe care a luat-o.

Nu este posibil așa ceva, sunt niște greșeli care influențează și care stabilește o ierarhie până la urmă, gândiți-vă că sunt niște drepturi TV, sunt niște bani în conturile cluburilor care rămân în prima ligă. Sunt multe cluburi care trăiesc cu asta. 

E rușinos, băieții mei jumătate erau în lacrimi în vestiar și nu spun asta ca să influențez pe cineva. După efortul pe care l-au depus, după sacrificiul de care au dat dovadă pe întreagă durata partidei. A fost așa un joc așa diferit de un meci de fotbal, cu eliminările acelea, cu goluri înscrise în înferiroritate, cu reveniri de scor, cu greșeli, deci nu se poate! 

Să nu mai greșească în favoarea nimănui, asta ne-am bucura să se întâmple. Nici în favoarea noastră, dar nici în defavoarea noastră, pentru că deja prea s-a înaintat prea mult., a spus Emil Săndoi, la Radio Sport Total FM.

Discuția poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -
- Advertisement -