Elisabeta Gherghișan, licențiată exclusiv PadBol România și R. Moldova, a fost prezentă în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final”, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre sportul viitorului Padbol.
Provenit din aceeași rădăcină cu fotbalul, padbolul a fost inventat și practicat prima dată pe continentul sud-american, în Argentina, unde nevoia complementară de spectacol a fotbaliștilor a generat, organic, un nou fenomen.
Mai mult de atât, padbolul se poate practica în siguranță in această perioadă, echipele fiind formate din câte doar doi jucători, iar distanțarea se păstrează în mod natural, chiar prin însăși dinamica jocului.
,,În 2015 am adus pentru prima oară acest sport în România și de atunci a fost un interes important manifestat în special de cei din fotbal. Foarte mulți au simțit că e un beneficiu în plus pentru jucători. Acest sport are un potențial ca sport și ca o noutate în orice bază sportivă.
În România sunt 17 orașe în care se poate practica, pe padbol.ro sunt afișate locațiile și cluburile unde se practică padbolul. Suntem într-o continuă dezvoltare, an de an se alătură noi orașe.
Padbolul este diferit pentru că acești 60 de metri pătrați sunt înconjurați de pereți de sticlă. Dacă vă duceți cu gândul la terenurile de squash, este o asemănare foarte mare și tocmai acești pereți de sticlă dau un dinamism aparte”, a spus Elisabeta Gherghișan, la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.