Dinamo ar putea pierde 9 puncte în luna noiembrie, din cauza monitorizării financare a cluburilor din Liga 1. Echipele care primesc licență trebuie să îndeplinească, periodic, anumite criterii ce țin de situația economică și infrastructură.
Clubul din Ștefan cel Mare are datorii către alte cluburi, către angajați și către stat, iar conform regulamentului, pentru fiecare dintre aceste categorii se scad 3 puncte, iar pedepsele se cumulează, potrivit GSP.
Următoarea monitorizare financiară are loc pe 30 noiembrie, iar Dinamo nu poate să amâne din nou amânarea plăților printr-un plan de reorganizare în instanță, pentru că timpul e prea scurt. Creditorii au depus contestații, iar abia după soluționarea acestora oficialii clubului vor putea să ceară un plan de reorganizare, care, de asemenea, trebuie votat și aprobat de creditori.
Totul ar trebui făcut pe repede-înainte, iar o soluționare favorabilă pentru Dinamo până la 30 noiembrie este puțin probabilă, astfel că echipa va pierde 9 puncte în campionat, adică mai mult decât are în prezent, 7 la număr, și va fi pe minus în clasament.
Situația devine și mai complicată pentru Dinamo dacă nu reușește să stingă datoriile, pentru că altfel nu va putea obține licența pentru sezonul viitor. Clubul trebuie să nu aibă restanțe financiare până cel târziu pe 30 martie 2022.