CSA Steaua a pierdut cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, scor 3-4, deși a condus cu 2-0 până înainte de pauză. Imediat după meci, Daniel Oprița a analizat jocul și i-a criticat dur pe jucători.
“Militarii” au condus prin reușitele lui Chipirliu, însă gazdele au marcat de 4 ori la rând, prin Stoian, Dragu, Dodoi și Dulca. Trica a redus din diferență pe finalul meciului, însă prea târziu pentru ca rezultatul să fie schimbat.
„Ce să fac? Accept realitatea. Am pierdut un joc pe care l-am avut în mână. Nimic nu anunța ceea ce s-a întâmplat, dar când nu respecți fotbalul și nu-l tratezi așa cum trebuie până la final, asta pățești.
Să conștientizeze și ei ceea ce au făcut astăzi unii dintre ei, și-au bătut joc de munca celorlalți. Unii și-au făcut treaba, dar alții la 2-0 au început să meargă pe teren. Li s-a urcat la cap, că sunt pe locul 1… E relaxare, clar!
I-am și avertizat că Viitorul va veni peste noi dacă intrăm pe vârfuri în a doua repriză, pentru că marcaseră chiar înainte de pauză și aveau moral. Le-am făcut niște cadouri… numai când nu ești concentrat poți face așa ceva.
Vom analiza unde a greșit fiecare. Am încercat să-i atenționez la pauză, am vorbit pe un ton mai ridicat, dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Când au văzut că e «groasă», că sunt conduși, au putut alerga, să paseze, să ducă mingea în fața porții. Dar s-au trezit prea târziu”
Sper să ne trezească această înfrângere, acest joc, această nepăsare. Să le fie rușine! Trebuie să ne fie tuturor, dar eu am încercat să-i atenționez.
Noi n-am reușit să luăm nici măcar un punct, deși am avut 2-0. Trebuie felicitați cei de la Viitorul, pentru că au crezut, au fost agresivi și au fost răsplătiți până la urmă. Ar trebui să realizeze și jucătorii ce au făcut, sper să știe”, a declarat Oprița.