Valeriu Răchită a declarat că vorbește des cu patronul Rapidului, Victor Angelescu, și că a încercat să-l convingă pe acesta că Mihai Iosif nu este potrivit pentru Liga 1 și că trebuie schimbat.
Daniel Niculae, președintele Rapidului, nu a ezitat să-i ofere o replică tăioasă fostului jucător de la Petrolul Ploiești și Steaua.
”Domnul Răchită să-și vadă de haita dumnealui sau de treaba dumnealui. Sunt oameni la Rapid care știu ce au de făcut. Cariera lui Mihai Iosif este mult mai îmbelșugată decât a domnului Răchită.
Să-și țină sfaturile pentru dânsul sau pentru echipa pe care o manageriază. El n-are nicio legătură cu Rapidul. Asta e o declarația de om răuvoitor”, a declarat Daneil Niculae, la DigiSport.
Mihai Iosif a preluat Rapidul pe finalul sezonului de Liga 2 și, când nimeni nu se mai aștepta, a reușit calificarea în play-off și obținerea promovării. În Liga 1, Rapid a avut un start lansat, dar în ultimele etape jocul nu a arătat satisfăcător, iar rezultatele au fost modeste. Cu toate acestea, Rapidul a încheiat turul de campionat pe locul 5, cu 26 de puncte.