Dan Grecu a fost invitat la Sport Total FM. Legendarul gimnast a povestit cum a ajuns campion mondial la inele

Dan Grecu a fost invitat telefonic la emisiunea “Trafic Sport”, moderată de Horațiu Sima și Răzvan Toma.

Fostul campion mondial și european la inele a povestit cum a început povestea sa impresionantă din gimnastică și cum a ajuns pe culmile gloriei sportive.

Dan Grecu a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale din 1974. Un an mai târziu, fostul gimnast român a obținut și titlul de campion european, tot la inele.

“Am început gimnastica la 8 ani, la Iași. Tata era grănicer, la granița de la Prut. Aveam ceva aptitudini și, dintr-o joacă, am ajuns la un club unde se făcea gimnastică. Am început cu antrenorul Octavian Ungureanu.

Apoi, tata a ieșit la pensie și ne-am mutat la București, iar aici l-am avut antrenor pe domnul Mircea Bădulescu. Mai întâi la clubul sportiv Viitorul, apoi la clubul Dinamo, ca senior.

În gimnastică trebuie să începi la o vârstă timpurie. Nu toți gimnaștii au o forță deosebită în brațe. Alții au mai multă forță în picioare și atunci sunt buni la sol și sărituri. 

Cei cu forță în brațe sunt buni la inele, cum am fost și eu. Dar un gimnast, în general, trebuie să fie complex, să parcurgă toate cele 6 aparate. Și atunci este nevoie și de puțină detentă, și picioare, și brațe, și coordonare.”, a povestit Dan Grecu, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral cu Dan Grecu:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -