Cristiano Bergodi, omul momentului în Giulești: “La Rapid se trăiește intens!”. Ce a spus despre lupta la titlu

Cristiano Bergodi este omul momentului în Giulești. Antrenorul italian a dus Rapidul pe locul 3 în SuperLiga, la finalul turului sezonului regular.

Giuleștenii au învins FCSB pe Arena Națională în ultima rundă, scor 2-1, și s-au apropiat la doar două puncte de marea rivală din Capitală, care ocupă poziția de lider.

Cristiano Bergodi a vorbit la emisiunea “Fluier final”, de la Sport Total FM, despre parcursul promițător al echipei sale în acest sezon.

Rapid are cel mai bun atac din campionat, cu 31 de goluri marcate, și o medie de două goluri/meci.

Bergodi s-a declarat un antrenor fericit după victoria împotriva FCSB-ului și a explicat cum a reușit să transforme Rapidul într-o echipă care visează la câștigarea titlului, după o așteptare de două decenii.

“Duminică seară a fost o victorie mare, foarte importantă pentru noi. În condițiile în care suntem la ora actuală, cu jucători accidentați, jucători buni, de bază, a fost o mare victorie în deplasare cu FCSB. Echipa a făcut tot ce trebuia să facă.

FCSB joacă combinativ, dar nu trece printr-o perioadă atât de bună. Nu era ușor să câștigăm, eu eram mulțumit și cu un punct. Băieții au făcut un meci extraordinar din toate punctele de vedere. Am fost foarte pragmatici și asta ne bucură.

Din punct de vedere tactic, echipa s-a descurcat foarte bine. E adevărat, avem cel mai bun atac din campionat, dar campionatele se câștigă și cu o apărare bună, cu o fază defensivă unde toți sunt disciplinați.

Când am venit la Rapid, nu cunoșteam foarte bine jucătorii. Echipa a făcut un cantonament cu un anumit sistem de joc, 3-5-2, cu un antrenor bun, Adi Mutu, dar diferit față de modul în care gândesc eu o echipă. M-am adaptat la jucători și am continuat pe sistemul 4-2-3-1 și se pare că lucrurile sunt potrivite pentru acest grup de jucători.”, a spus Cristiano Bergodi, la “Fluier final”.

Cristiano Bergodi crede că, dacă Rapidul ar fi un fel de mâncare, ar fi paste cacio e pepe. De ce? Pentru că “la Rapid se trăiește intens”.

“Da, e corect. E o comparație bună (n.r. – Rapidul e ca porție de paste cacio e pepe). Se trăiește intens aici la Rapid, în toate momentele parcă trebuie să fii decisiv. Dacă e liniște, se întâmplă ceva.

E foarte important să reușim să rămânem sus, pe locurile 2-3. În iarnă vor reveni și Rrahmani și Petrila. Cred că poate fi un campionat foarte, foarte bun. 

Am redus distanța față de CFR și FCSB. Play-Off-ul va fi un mini-campionat extraordinar anul acesta, mai ales dacă vom rămâne sus, la 3-4 puncte diferență.”, a mai spus antrenorul italian.

Ascultă declarația integrală, mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -