Sepsi Sf. Gheorghe a revenit cu dreptul în primul meci de după pauza cauzată de Cupa Mondială din Qatar și a câștigat la scor, cu 4-1, contra celor de la UTA Arad.
Cristiano Bergodi, antrenorul covăsnenilor, a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre stilul ofensiv pe care l-a impus la echipă și despre obiectivul principal al echipei, clasarea în primele 6 echipe din Superligă.
“Mie-mi place acest stil și încercăm să jucăm ofensiv, dar să avem și un anumit echilibru. Mi se pare că nu avem doar unul dintre cele mai bune atacuri, dar avem și o apărare bună. Mă bucur și chiar dacă am fost fundaș, îmi place să jucăm pe atac, bine, cu trasee, cu ocazii, pentru că fotbalul e frumos așa și pentru suporteri. În aceste momente mi se pare că Sepsi este o echipă pozitivă, bună.
Sepsi arată bine pe teren și repet, e un spectacol și nu-mi place să fie mult pragmatism. Normal că trebuie să ai și o fază ofensivă bună, întotdeauna încercăm să antrenăm toate aspectele. În continuare avem un obiectiv important și se poate atinge, dar nu e așa ușor, pentru că sunt echipe foarte bune. Locul 6 eu zic, pentru că primele locuri sunt deja un pic departe. Va fi o luptă aprinsă pentru ultimul loc.
Ultimele 3 meciuri le avem cu CFR, Farul și FCSB, foarte puternice. Nu e ușor cu acest final de sezon dar acum încercăm să câștigăm cât mai multe puncte. Campionatul e lung, vine și perioada de mercato, fiecare echipă poate să deviă mai puternică și atunci vom vedea.
Vorbeam cu băieții că trebuie să jucăm de plăcere și asta cred că arată pe teren, se vede că au o poftă de joc. Am un lot echilibrat, de calitate, îmi place, pentru că nu întotdeauna un antrenor reușește să facă echipa să joace bine, zic eu“, a declarat Cristiano Bergodi.