Laszlo Dioszegi, nemulțumit de condițiile din Qatar: “Stadioanele nu sunt deloc de 5 stele. Așa pare de la distanță, dar la fața locului este altceva”

Laszlo Dioszegi, a intervenit telefonic la radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 5 decembrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre condițiile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar.

„Afară sunt 35 de grade și când am intrat pe stadion erau 20 de grade, nu asta era problema, ci că aerul condiționat era sub scaune. Eu stăteam la rândul 10 și din rândul 11 mergea din spate tare de tot. Inițial am crezut că vine de undeva de sus instalația de aer condiționat, dar nu, era de pe jos. Nu sunt singurul care a răcit, eu cred că foarte mulți au răcit acolo în Qatar.

Este un paradox să răcești la 35 de grade, dar asta este. Stadioanele nu erau în orice caz de 5 stele. De dinafară la cum arătau, dar înăuntru e mult spus că este un stadion superb. Nici scaunele nu erau foarte comode.

Erau stadioane construite numai din containere. Sincer să vă spun am fost pe unul nou construit și era nelalocul lui, deci nu sunt stadioane de 5 stele în niciun caz. Față de ce e la Craiova, cel de la Craiova le bate pe cele de pe care am fost eu în Qatar.

Oamenii sunt foarte drăguți acolo și sunt atât de mulți voluntari care îți spun unde este metroul și unde sunt taxiurile, aproape din metru în metru, deci se vede că vor să fie un Campionat Mondial organizat 100% cum trebuie. Sunt sute de autobuze care transportă suporterii și înainte și după meci, iar în momentul de față totul este gratuit. 

Problema este că nu se simte feelingul de Campionat Mondial așa de tare ca de exemplu în alte țări. Sincer, eu nu sunt un mare băutor de bere, dar trebuie să recunoaștem că suporterii au nevoie de bere. Știm că nici în România nu se poate, dar știm că este un restaurant mai departe de 200 de metri de stadion, iar suporterii pot să mai bea o berea sau două, dar în Qatar nu este absolut nimic.

Eu sincer mă așteptam la mai mult. Am fost și la VIP, în rândul 32 ca un simplu spectator, dar în niciun caz nu este un stadion superb. Nu spun că nu este un stadion frumos, dar față de ce așteptări aveam eu credeam că este mai mult de atât. Am stat la un hotel de 4 stele, hotelul de afară arăta frumos, dar înăuntru erau probleme, nu era ca așteptările pe care le-am avut. Să nu spun că era murdărie, dar era cam uzat acel hotel. Era 400 și ceva de euro pe noapte, noi am stat doar două nopți. Am stat în două camere separate pentru că am stat cu un prieten, era de fapt un apartament.

Condițiile erau mult mai bune ca la containere, dar să spun că la așteptările la care le poți avea la un hotel de 4 stele, baia și camera nu erau de o curățenie cum suntem obișnuiți aici în România. Dacă te duci la noi la un hotel de 4 stele, este o curățenie exemplară. Trebuie să recunoaștem că asta este în toată Europa, dar în Qatar nu a fost ce așteptări am avut, am văzut că erau hoteluri de 2.000 sau 5.000 de euro, dar nu voiam să ne dăm mare și am stat la acela unde am găsit la 400 de euro, cam 200 de euro de persoană”, a spus Laszlo Dioszegi la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -