Cristian Jura, judecător la TAS, anunță înființarea Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv: “Acesta a apărut dintr-o necesitate, de a avea un tribunal specializat pe sport la nivel național”

Cristian Jura, judecător român la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, anunță înființarea Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv, pentru a veni în sprijinul celor din lumea sportului din România.

Invitat în studioul Sport Total FM, Cristian Jura a explicat că TAS și TRAS sunt două entități total diferite, dar apariția tribunalului român a apărut dintr-o necesitate, țara noastră neavând nicio insituție specializată de acest tip.

“În primul rând, nu există nicio legătură între TAS de la Laussane și TRAS de la București. Sunt 2 entități complet distincte, independente și nu au aboslut nicio legătură una cu cealaltă. În ceea ce privește Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv, acesta a apărut dintr-o necesitate, de a avea un tribunal specializat pe sport la nivel național. Noi nu avem așa ceva, a existat un soi de comisie pe lângă Ministerul Sportului, acum Agenția Națională pentru Sport, dar o comisie care s-a înființat de ceva vreme și care nu a soluționat nimic, niciun caz. În plus, comisia respectivă funcționa pe lângă fostul MTS. Noi am înființat acest tribunal care să fie complet independent de orice fel de influență care ar putea apărea. Sunt oameni specializați în sport și în momentul de față fac parte juriști de cea mai bună reputație. Asta a fost ideea noastră, să oferim această alternativă sportivilor, cluburilor și practic tuturor care sunt implicați în fenomenul sportiv din România”, a explicat Jura.

În plus, odată cu apariția TRAS, sportivii sau cluburile vor putea să soluționeze mult mai rapid spețele.

“Ideea este că un sportiv nu poate să meargă direct la TAS, el trebuie să epuizeze toate căile interne, trebuie să meargă la comisiile din federație, are de parcurs niște etape. La TRAS, în condițiile în care există un acord de arbitraj, poate veni direct la noi, nu trebuie să mai treacă prin alte comisii și noi, vă zic în exclusivitate, am soluționat deja un prim caz. L-am soluționat în termen de 6 săptămâni. Deci pe de-o parte arbitrii de la noi sunt specializați și sunt jurișiti de cea mai bună calitate și pe de altă parte ne interesează celeritaeta. În sport nu poți să pierzi luni de zile, ani, ca să aștepți un verdict. E în interesul tuturor să soluționeze neînțelegerile cât mai rapid”, a adăugat Jura.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -