Cristian Jura, despre procesul Simonei Halep: “Nu vom avea un verdict mai devreme de un an”

Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping a TAS, a intervenit la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 1 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre procesul Simonei Halep.
,,Vor fi două înfățișări, pentru că în conformitate cu regulamentele Federației de Tenis, noi acum suntem în etapa a 2-a în care sportivul poate contesta în fața Sports Revolution, care defapt este tot un soi de tribunal independent cu toate că el este organizat sub forma unei neorganizații guvernamentale, este un ONG independent. Prima contestație va veni la Sports Revolution, în care va contesta decizia de suspendare și după care dacă nu este mulțumită, ea poate să facă apel la TASS și acolo are din nou posibilitatea să aleagă un arbitru și să se judece.
Deci vor fi două etape de judecată, odată la Sports Revolution și odată în tribunalul pentru arbitraj sportiv. Alte probe nu vor mai fi recoltate, sunt doar proba A și B care au fost analizate deja, deci din acest punct nu o să se mai întâmple nimic. Avem doar buletinele de analiză și suntem doar în etapa procedurală de mers în fața unui tribunal și de a încerca să-ți dovedești nevinovăția. 
Nu vom avea un verdict mai devreme de un an și asta doar dacă sportiva va cere o procedură rapidă de contestare(expedite arbitration) a rezultatului WADA.
Știți cum este și cu procedura asta, sportivul o cere și trebuie văzut dacă se aprobă sau nu. În perioada asta poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât. Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar în principal nu poate juca meciuri oficiale și asta este el mai important. 
Cazul Simonei e cu totul diferit față de cel al Sarapovei, nu trebuie sa le comparăm. Rusoaica a folosit o substanță aflată pe lista de tranziție a celor interzise, pe când Simona e acuzată pentru dopaj cu o substanță interzisă de mai multi ani”,  a spus Cristian Jura la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție o puteți asculta, dând click pe linkul de mai jos.

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -

Cristian Manea, președintele FR de Baseball, povești despre un sport cu...

Cristian Manea, președintele Federației Române de Baseball, a fost invitatul zilei la emisiunea Fluier Final, la Sport Total FM, alături de Narcis Drejan și...
- Advertisement -