“Fac precizarea că la Camera Deputaților, proiectele care vizează legea sportului vin la noi la final. Deci, Camera Deputaților este decizională în raport cu legea sportului. Aici avem câteva inițiative deja trecute care au devenit lege și care ar trebui deja implementate. Una dintre acestea se referă la implementarea în sport și la declarații de avere și de interese obligatorii pentru conducerile federațiilor sportive.
Am avut această inițiativă tocmai pentru a preîntâmpina eventuale situații, care au fost în trecut, prin care președinți de federații se premiau singuri pe propria semnătură.
Unul dintre astfel de miniștrii a fost chiar Eduard Novák, actualul ministru al sportului, pe vremea când era președintele Federației de Ciclism.
Mai avem legea privind transparența bazelor sportive publice care să aibă un orar de funcționare, tarifele să fie făcute publice, lista cu persoane administrative și bineînțeles sancțiuni pentru administratorii acestora dacă nu respectă legea. Partea de deschidere a școlilor către cluburi și încă o inițiativă bună în ce privește finanțarea sportului, dacă o entitate publică, fie că este autoritate locală sau autoritate centrală finanțează sportul, minim 30% care merg către sport, este ca acest procent să meargă exclusiv către copii și juniori“, a spus Cristian Brian la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție, în care Cristian Brian a mai spus multe alte lucruri interesante, mai ales în ceea ce privește unele nereguli care-l vizează pe actualul minstru al sportului, poate fi ascultată pe site-ul nostru, wwlw.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.