Cristi Balaj: “Am avut un meci destul de greu cu Voluntari. Un adversar matur care are o defensivă foarte bună”

Cristi Balaj, președintele CFR Cluj, a intervenit la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 31 ianuarie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre victoria cu FC Voluntari.

“O victorie utilă, obținută greu împotriva unui adversar matur care a demonstrat din nou că știe să facă din punct de vedere defensiv un joc foarte bun, aș fi spus impecabil dacă nu ar fi fost acel autogol. În urma presării, a presingului, a forței pe care am arătat-o și evident a posesiei, dar și prezenței atât timp cât meciul a fost mai mult în jumătatea adversă, motiv pentru care trebuie să-mi felicit echipa și jucătorii și sunt 3 puncte care contează foarte mult.

Cei de la Voluntari nu aveau nimic de pierdut, faptul că am câștigat oarecum este o normalitate, în schimb ar fi fost o surpriză dacă s-ar fi terminat egal sau o victorie a echipei gazdă. Orice punct obținut de Voluntari ar fi fost un bonus și fără a jigni este doar un punct de vedere al jucătorilor și al staff-ului tehnic.

Deac este un jucător cu experiență, plus că am beneficiat și de aportul lui Camora, care a revenit și repet că ne bucurăm foarte mult că am reușit să câștigăm. A fost destul de greu, cum deja anticipam, Voluntari are jucători cu experiență care au demonstrat și sezonul trecut dacă vă aduceți aminte de final când am făcut acel egal cu FCSB-ul. Au un antrenor cu experiență și o conducere bună și din acest punct de vedere merită felicitări“, a spus Cristi Balaj la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -