Cornel Gheorghe, fostul patinator al României și fostul președinte al Federației Române de Patinaj, a fost invitatul zilei, la emisiune Trafic Sport, în dialog cu Horațiu Sima și Răzvan Toma.
Gheorghe, care a renunțat la mandatul de reprezentare al federației în această vară, a vorbit despre anomalia în care se află forul pe care l-a condus, care nu mai are finanțare de aproape 11 ani.
Pe scurt, Cornel Gheorghe și membrii federației îl acuză pe Adrian Ciobanu, care a condus federația în perioada 2010-2014, că a adus forul într-o situație fără cale de întoarcere, cu conturile goale și blocate.
“E o poveste destul de lungă și tristă. Se împlinesc, în ianuarie, 11 ani de când Federația de Patinaj nu mai are finanțare din partea ministerului și in partea COSR, oficial vorbesc, pentru că COSR, în ultimii 4-5 ani a ajutat. Fără ajutorul lor nu reușeam să facem rezultatele pe care le-am făcut, chiar în aceste condiții grele. Ciobanu este cel care a dus federația asta unde este ea astăzi, pe fundul prăpastiei.
El a fost ales prima dată în 2010, în primul mandat, până în 2014, nefiind un om care să poată să managerieze conform unui statut. El a fost antrenor de patinaj viteză, este cel care a fost prins că și-a dopat sportivele în 1988 la mondialele de juniori de la Seul. Sportivele au fost chemate atunci de la Olimpiada de la Calgary, că plecaseră la Olimpiadă și au fost chemate înapoi. A reușit să devină președinte cu ajutor politic, din păcate, trebuie să spun, a fost mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu. Cluburile departamentale au primit ordin să voteze într-un anumit fel.
Dar el nu și-a înregistrat mandatul, deci n-a făcut toate diligențele legale, la instanță, a fost președinte neînregistrat, președintele doar membrilor federației, dar cu terții n-a avut puterea, cu toate că a semnat contractele. Din neglijență a făcut asta, el cum a venit a dat afară toate persoanele care nu-i erau fidele, care nu s-au făcut preș în fața șui. Acolo au fost și persoane care lucrat de mulți ani în federație și care cunoșteau toate cutumele astea, toată birocrația și hârțogăraia care trebuie făcută după un set de alegeri și n-a mai avut cine să se ocupe.
S-a trezit târziu, a venit 2014, el nu voia să facă alegeri pentru că pierduse deja foarte mulți membri ai consiliului federal, i-a dat afară, nestatutar. Trebuia să facem o adunare a consiliului o dată pe lună sau de câte ori este nevoie, însă el făcea un consiliu la 7-8-10 luni, pentru că la un moment dat și cei care l-au susținut în 2010 s-au întors împotriva lui.
El ajuns acolo a avut și pâinea și cuțitul în mână. În campanie mereu a declarat că nu vrea salariu, am avut președinte neremunerat până la el, a fost doar de reprezentare. Putea să aibă diurnă, orice, dar nu contract de muncă cu salariu. În primul consiliu a spus că vrea salariu, pentru că și-a dat demisia de la club din Brașov, unde ara antrenor și atunci a devenit președinte executiv, alt dezastru, pentru că el semna, el centra, avea totul sub control. La mai puțin de un an toți cei care l-au susținut au venit la mine și mi-au spus că trebuie să scăpăm de Ciobanu. Am făcut o moțiune de cenzură în martie 2011 și, din păcate, am fost 15 la 15 și a rămas în continuare”, a declarat Cornel Gheorghe.
Întreaga discuție poate fi ascultată mai jos: