Constantin Din a vorbit pe marginea plecării lui Xavi Pascual de la CS Dinamo, respectiv despărțirea lui Adi Vasile de CSM București.
Președintele FRH consideră că astfel de lucruri sunt normale în sportul mondial.
“Sunt lucruri care se întâmplă în sportul mondial. Există această globalizare, această migrație, această deschidere a pieții muncii și cred că și antrenorii celor două echipe sunt implicați în această migrație.
La Dinamo, Xavi Pascual a reușit un sezon foarte bun. E un antrenor bun care e curtat de multe echipe de top și iată că una dintre ele a reușit să-l convingă să înceapă un proiect în altă țară.
La CSM București, poate era timpul să se facă această schimbare. Ei știu mai bine ce se întâmplă în interiorul clubului. Una peste alta, în ultimii ani, CSM a fost permanent în atenția handbalului european.”, a spus Constantin Din, la Sport Total FM.
Constantin Din a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Xavi Pascual. Conducătorul Federației spune că antrenorul spaniol și-a îndeplinit obiectivele stabilite în handbalul în românesc înainte să accepte oferta celor de la Veszprem.
“Prin proiectul pe care Xavi Pascual l-a avut și la Dinamo și la naționala României cred că și-a atins o parte dintre obiective. Până la obiectivul final, erau niște obiective parțiale, pe care și le-a atins. Cu Dinamo a reușit să ajungă în Final 4. Ei pentru asta au lucrat, urmând să dezvolte acest proiect și să ajungă într-o fază superioară a Ligii Campionilor.
Iar la echipa națională, unul dintre obiective era calificarea la un Campionat European. Nu cred că Xavi Pascual a plecat din România fără să-și atingă obiectivele. A plecat la un club unde cred că este mult mai bine plătit.”, a mai spus președintele FRH, la emisiunea “Execuții matinale”.
Ascultă interviul integral: