Cazul de la Gaz Metan Mediaș, unde fotbaliștii sunt neplătiți de luni bune, capătă o dimensiune tot mai mare.
Sportivii nu vor să mai rămână la echipă, și-au găsit alte angajamente, dar nu pot pleca pentru că nu există un președinte la club care să semneze.
Emilian Hulubei, președintele AFAN, a transmis un comunicat de presă prin care solicită conducătorilor din fotbal să ia măsuri pentru ca astfel de situații să nu se repete și propune și propune și un mecanism de licențiere din 3 în 3 luni, unde o analiză a bugetelui ar pune capăt problemelor.
“AFAN a fost permanent în contact și este și acum alături de fotbaliștii de la Gaz Metan Mediaș într-un moment dificil pentru ei, așa cum apără permanent drepturile tuturor fotbaliștilor din România.
Dar, din păcate, și în cazul Gaz Metan Mediaș, ca în multe alte situații anterioare, loialitatea fotbaliștilor a fost răsplătită de către conducătorii și/sau finanțatorii clubului cu minciuni, datorii și promisiuni neonorate.
Acest dezastru ar fi putut fi limitat daca mai marii fotbalului românesc puneau în practică măcar câteva dintre solicitările AFAN.
Dacă s-ar fi constituit un fond din drepturile TV care să garanteze plata restantelor salariale. Am cerut în repetate rânduri adaptarea legislației fotbalistice astfel încât să protejeze mai mult fotbaliștii și antrenorii. Am atras și atragem atenția FRF și LPF că se impune modificarea sistemului de licențiere pentru a se face verificări financiare din 3 în 3 luni, în loc de 6 luni, cum este acum.
Am propus, în urmă cu mai multe luni, modificări care pot preveni situațiile de colaps de la cluburi și așteptăm în continuare răspunsuri de la FRF și LPF, răspunsuri care nu au venit până în acest moment.
Am propus, acum peste 5 luni de zile, modificări care să armonizeze regulamentele FRF cu cele internaționale astfel încât bătaia de joc la adresa fotbaliștilor romani să înceteze și aceștia să nu mai fie obligați să stea luni de zile neplătiți și apoi luni de zile blocați în litigii aflate pe rolul comisiilor jurisdicționale ale federației pentru a putea înceta raporturile contractuale păguboase pentru ei.
Răspunsul FRF? “Aprobarea înființării unei comisii care să verifice modificările.” Comisie care, de peste 5 luni de zile, nu a avut nicio întrunire. Vrei să îngropi un proiect? Înființează o comisie! Între timp, bătaia de joc la adresa fotbaliștilor romani și a familiilor acestora continua, încurajată și patronată de mai marii fotbalului dâmbovițean.
Există soluții, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, dar e necesară implicarea și dorința tuturor părților pentru a obține rezultate.
Recomandăm încă o dată tuturor fotbaliștilor să folosească, imediat după apariția problemelor, toate pârghiile legale pe care le au la dispoziție. Doar reclamând, prin memorii depuse cât mai repede, chiar și în prima zi de întârziere a plăților datorate de către cluburi, pot atrage atenția și își pot obține cât mai rapid drepturile. Nu așteptați până în ultima clipă, încetați să mai credeți minciunile unor conducători!
Precizăm din nou că memoriile pot avea în vedere atât ca jucătorii să devină liberi, cât și doar achitarea datoriilor restante. Depunerea de memorii cât mai rapid este cu atât mai importantă cu cât practica ultimilor ani în fotbalul românesc a fost intrarea în insolvență sau chiar falimentul cluburilor, caz în care recuperarea datoriilor devine foarte dificilă sau chiar imposibilă.
AFAN este în continuare alături de fotbaliști și la doar un pas distanță. Nu ezitați să ne contactați pentru orice situație în care putem fi de ajutor!
Sperăm că măcar acum, în ceasul al 13-lea, se vor lua măsurile necesare de către toate părțile implicate pentru stoparea mizeriei. Domnilor conducători, scoateți capul din nisip, ieșiți din hibernare înainte ca fotbalul nostru să moară!”, se arată în comunicatul AFAN.