Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a fost prezent în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 26 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre evoluția înotului din România.
,,Eu aș dori în primul rând să îi felicit pe toți cei din înot. Am văzut că ai vorbit puțin mai devreme despre natație și mi-ar fi plăcut să fie pentru întreaga natație, adică și pentru sărituri în apă, însă din păcate nu am reușit ce ne-am propus 100% în acest an.
Este vorba de o echipă întreagă, mă refer la un număr foarte mare de oameni implicați, la un număr foarte mare de cluburi afiliate la noi la federație. Este vorba de munca și tot devotamentul depus de sportivi, de antrenori și de alți oameni care au fost alături. Pe lângă sportivi este o armată de oameni, de la kinetoterapeuți, la nutriționiști, preparatori fizici și așa mai departe. Noi ne bucurăm că înotul ajunge ușor, ușor unde a fost odată, sper din tot sufletul că acești sportivi și alții care vin din urmă să reușească să depășească performanțele Generației de Aur din înot și mi-aș dori să fiu martorul acestor lucruri, într-un timp cât mai scurt”, a spus Camelia Potec la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.