BREAKING NEWS | Novak Djokovic a pierdut apelul, iar viza lui este anulată. Sârbul trebuie să părăsească Australia

Novak Djokovic of Serbia in action during the Davis Cup Finals 2021, Semifinal 1, tennis match played between Croatia and Serbia at Madrid Arena pabilion on December 03, 2021, in Madrid, Spain. (Photo by Oscar Gonzalez/NurPhoto)

Novak Djokovic nu a avut câștig de cauză în instanță, în încercarea de a întoarce decizia ministrului Imigrării din Australia, care i-a anulat viza pentru a doua oară, și a pierdut apelul pe care avocații lui îl înaintaseră. Sârbul trebuie să părăsească țara imediat.

Cei trei judecători au decis în unanimitate și au precizat că apelul formulat de Djokovic a fost pentru revizuirea legalității deciziei ministrului Alex Hawke, nu împotriva acesteia.

Numărul 1 mondial nu va putea participa la Australian Open 2022, competiție care va începe mâine, și nu-și va putea apăra titlul. Locul pe tabloul principal va fi luat de un lucky loser din calificări.

Novak Djokovic va fi expulzat imediat din Australia și va primi o interdicție de a se reîntoarce timp de 3 ani, care ar putea fi ridicată doar în condiții excepționale, care sunt “în favoarea intereselor Australiei”.

Scurt istoric al evenimentelor

30 ianuarie 2021: Tennis Australia anunță că Djokovic a primit o scutire medicală și va putea participa la Australian Open, chiar dacă nu este vaccinat

1 ianuarie 2022: Guvernul federal din Australia trimite o scrisoare către Djokovic, pe care îl informează că respectă regulile de intrare în țară fără a face carantină

4 ianuarie 2022: Novak Djokovic anunță public că este scutit medical și că a plecat către Australia. Vestea nu este primită bine de comunitatea australiană, care a resimțit unele dintre cele mai dure restricții din lume și care consideră că sârbul se bucură de tratament preferențial

5 ianuarie 2022: Djokovic ajunge la Melbourne și petrece mai bine de 12 ore cu poliția de frontieră, care invocă faptul că documentele sârbului nu sunt conforme

6 ianuarie 2022: După multe discuții și multe ore de incertitudine, autoritățile decid că Djokovic nu a prezentat suficiente documente justificative prin care poate fi exceptat de la intrarea în țară fără vaccin, iar viza îi este anulată. Sârbul este plasat într-un centru de carantină, având dreptul de a părăsi țara oricând. Djokovic anunță că face apel.

10 ianuarie 2022: Un judecător decide că viza lui Djokovic a fost anulată incorect și a invocat vicii de procedură din partea autorităților. Numărul 1 mondial reprimește viza și intră în țară, unde începe antrenamentele.

12 ianuarie 2022: Djokovic publică un comunicat de presă prin care spune că a fost infectat cu Covid-19 cu puțin timă înainte de 16 decembrie, când a fost prezent la un eveniment public. De asemenea, sârbul confirmă că unele informații prezentate în documentele de intrare în Australia au fost completate greșit.

14 ianuarie 2022: Ministrul de Imigrări din Australia își folosește puterea și îi anulează pentru a doua oară viza. Un nou apel este făcut, de data aceasta la un tribunal federal.

16 ianuarie 2022: Completul de judecată decide că viza lui Djokovic trebuie anulată, fără ca acesta să mai aibă dreptul la apel. De asemenea, sârbul primește o interdicție de 3 ani de a reveni în Australia.