Audio | Laszlo Balint, căutat de echipele din SuperLiga: “Au fost două oferte concrete”

Laszlo Balint a avut o intervenție telefonică la emisiunea “Fluier final”, de la Sport Total FM, în care a vorbit despre ofertele primite în ultima perioadă.

Antrenorul de 44 de ani este fără angajament din aprilie 2023, de când s-a despărțit de UTA Arad.

Balint a precizat că, deși nu este o perioadă tocmai plăcută pentru el, o poate folosi pentru a acumula cât mai multe informații din meciurile pe care le urmărește constant, atât din România, cât și din campionatele din străinătate.

“E clar că nu e o perioadă plăcută, dar e o perioadă asumată. În momentul în care acceptăm să practicăm această meserie, trebuie să acceptăm și astfel de perioade. 

Am rămas foarte conectat la tot ce înseamnă fotbalul românesc. Urmăresc absolut toate meciurile pe care le pot urmări. Sunt foarte multe informații pe care le putem extrage din această perioadă.”, a declarat Laszlo Balint, la Sport Total FM.

 

Laszlo Balint a dezvăluit că, în ultima perioadă, a purtat numeroase discuții pentru o potențială colaborare și chiar a avut două oferte concrete din SuperLiga, precum și una din străinătate.

Totuși, fostul tehnician de la UTA și Universitatea Craiova nu le-a dat curs, motivând că nu își dorește să preia o echipă în plin sezon.

Balint și-ar dori enorm să antreneze din nou în SuperLiga, unde spune că are “multe de spus”:

“Din fericire, au fost foarte multe discuții. Unele dintre ele au ajuns la nivelul unor oferte concrete. Am considerat, la momentul respectiv, că nu sunt ofertele care trebuie pentru mine. Este o situație puțin delicată când ți se propune să preiei o echipă în timpul campionatului. Există destul de multe riscuri pe care trebuie să ți le asumi ca antrenor.

Ofertele au fost din SuperLiga. Am spus mai demult că e o perioadă în care simt și îmi doresc să evoluez la nivelul SuperLigii. Eu zic că am parcurs pașii corecți în această meserie. Chiar simt că pot și că am multe de spus la nivelul SuperLigii. De aceea am spus în ultimul timp că îmi doresc să antrenez la nivelul SuperLigii sau în străinătate. 

Din SuperLigă au fost două echipe care au venit cu intenții concrete. Din varii motive, nu s-a ajuns la o colaborare efectivă. Dar am avut și o ofertă concretă din străinătate, plus multe alte discuții. Două dintre ele stau în picioare chiar și în aceste momente.”, a mai adăugat Balint.

Ascultă aici interviul integral cu Laszlo Balint:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -