AUDIO | Adrian Mihalcea: “Despre arbitraj nu comentez că nu este cazul”

Într-o discuție matinală cu Adrian Mihalcea, la Execuții Matinale, am aflat, printre altele și detalii despre finala în accederea în barajul Unirea Slobozia – SEPSI.

“Într-adevăr, am ajuns în ultima etapă să avem această finală. La un moment dat, la începutul play-out-ului, când diferențele erau destul de mari, ne făceam probleme, că nu putem să ajungem la o salvare, dar am reușit, într-adevăr. Avem nevoie de victorie, dar să vedem celelalte două rezultate de azi.”

La întrebarea ce sensibilități sunt acum la adresa terenului, al arbitrajului sau chiar proprii jucători, Adrian Mihalcea ne-a spus: “Nu, nu mă preocupă terenul, l-am văzut și ieri, este într-o stare foarte bună, cât despre arbitraj, nu comentez că nu este cazul. Tot ceea ce doresc săptămâna asta este să le mențin băieților foamea, capacitatea de a juca sub presiune. O facem de ceva timp. Noi, practic, din patru etape, dacă nu am fi reușit să luăm câte un punct, câte trei puncte, am fi fost de mult pierduți. Doar lucrul acesta mă preocupă, să îi mențin într-o formă sportivă bună, exact cum am fost în ultima perioadă.”

Adrian Mihalcea se simte bine și e pregătit de seria de meciuri de duminică 18 mai, la ora 17, ai exact trei meciuri care se vor disputa în același timp: Politehnica Iaşi – Petrolul Ploieşti, FC Botoşani – FC Hermannstadt și Unirea Slobozia – Sepsi OSK Sf. Gheorghe “Așteptăm meciuri. Eu nu am nimic de ascuns, doar să ne pregătim bine și să așteptăm meciuri, și ce va fi, va fi. Sper că – totuși am o stare bună – că putem realiza acest obiectiv.

Ascultă aici interviul integral:

- Advertisement -