Andrei Prepeliță: “Cred că e o presiune artificială la Pitești, nu are efect asupra mea, chiar deloc. Ne vom bate pentru play-off”

FC Argeș a făcut doar un egal cu FC Voluntari în ultima etapă și se menține pe locul 9 în Superligă, cu 17 puncte. Andrei Prepeliță, antrenorul echipei, spune că obiectivul său este accederea în play-off, la fel ca și anul trecut și consideră că lucrurile merg bine la Pitești.

Totodată, Prepeliță a precizat că presiuna din jurul echipei este una artificială și aceasta nu îl afectează deloc, chiar dacă a avut parte de perioade dificile.

“N-am avut perioade ușoare la echipă, lumea e foarte pretențioasă la Pitești și încercăm să facem rezultate pe placul lor. Și eu vreau Argeșul cât mai sus și îmi doresc rezultate foarte, foarte bune, dar trebuie să fim și realiști, în comparație cu celelalte echipe, ce am transferat, pe ce sume, pe ce salarii și ce condiții avem. Asta trebuie sa ne definească obiectivul.

Noi suntem o echipă care a transferat doar jucători liberi, cred eu că jucători foarte buni, 2-3 luni m-am ocupat doar de aspectul ăsta și am căutat jucători, o perioadă grea pentru mine în care am dormit doar câteva ore pe zi. Nu e ușor să schimbi 17 jucători față de anul trecut, să creezi omogenitate și jucătorii să se cunoască între ei. E foarte greu. Dar cred că ușor, ușor, lucrurile încep să meargă și ne vom bate ca și anul trecut la play-off.

Cred că e o presiune artificială la Pitești, eu ca și jucător am avut presiune în toate competițiile, am jucat vreo 50 de meciuri în cupele europene, la echipa națională, am câștigat niște titluri, să știți că presiunea asta nu are efect asupra mea, chiar deloc. Încerc să-mi văd de treaba mea, așa cum a fost și anul trecut, am spus că cred în obiectivul realizabil și am dus echipa în play-off”, a declarat Andrei Prepeliță.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -