Andrea Filip, despre psihologia sportivă: “Vom contribui la modelarea viitorilor campioni ai României”

Andrea Filip, psiholog, a fost prezentă în studioul Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 14 iunie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre rolul psihologiei în sport.

“Este o onoare pentru mine să stăm de vorbă despre subiecte care vor contribui modelarea viitorilor campioni ai României cu care să ne mândrim cu toții. În România, profesia de psiholog nu a fost încurajat și nu s-a exercitat această profesie, pentru că noi trebuia să dăm bine, eram o națiune care eram sănătoasă psihic și nu aveam niciun fel de probleme, astfel nu aveam despre ce vorbi.

Ca atare, după căderea Comunismului s-a reînnăscut interesul pentru această autocunoaștere și s-a considerat că nu voința este capacitatea finală și determinantă a rezultatelor, ci mai există și alți factori subtili care pot interveni în succesul sau eșecul profesional și personal al unor oameni. Însă, această revenire a fost și este în continuare foarte lentă, ca și țară cantitativ vorbind avem cu 50% psihologi sau psihoterapeuți specializați, mult mai puțin ca media europeană, adică este îngrijorător.

Nu degeaba este una dintre explicații, vedem o grămadă de oameni care se sinucid, se aruncă de pe poduri, de pe clădiri și pentru că oamenii ajung doar la psihiatru, cumva problemele de gândire sau emoționale sunt tratate doar când ajung într-o etapă de disperare. Lucrurile ar putea să fie adresate mult mai repede și am putea să fim o națiunea mult mai fericită și mult mai încrezătoare, și care să ne bucurăm de viață mult mai mult de cât am face-o în prezent, dacă doar am trata lucrurile mai repede și când nu sunt încă foarte grave“, a spus Andrea Filip la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție o puteți asculta, accesând link-ul de mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -