Alex Matei: “Obiectivul e unul îndrăzneț, ne dorim să trecem de grupe la JO”. Președintele FR Polo anunță în premieră: “România ar putea organiza finala Cupei Mondiale în 2025”

Naționala masculină de polo a prins ultimele bilete la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Africa de Sud s-a retras, iar poloiștii români au ocupat locul 10 la Campionatul Mondial din Qatar, proaspăt încheiat.

Alex Matei, președintele Federației Române de Polo, a explicat cum a fost posibilă această calificare, în dauna Africii de Sud, dar a vorbit și despre obiectivele naționalei la JO.

“De obicei mergeam braț la braț cu echipa de fete la handbal, din păcate suntem singurii acum, dar mă bucur că totuși România o să aibă o echipă la Jocurile Olimpice.

Din 2012 s-au schimbat foarte multe lucruri, în ideea resurselor, avem mai multe bazine disponibile și în continuare văd că se construiesc. Din punct de vedere al legitimaților, în 2021, cânt am preluat federația, aveam undeva la 700 și ceva de legitimați. În 2023 am făcut o recenzie și am auns la 1500 de sportivi, în urma măsurilor luate de federație.

Am mai spus, Ungaria sau Italia se apropie la numărul de bazine cu numărul nostru de sportivi legitimați. Cam asta e comparația. Au bază de selecție mult mai mare, campionate stufoase, cu liga a doua, a treia, noi deocamdată urcăm la capitolul ăsta și odată cu aceasta calificare sunt ferm convins, ca în cazul lui David Popovici, vă aduceți aminte emulația de atunci… Și acum, la aeroport, foaret mulți copii au venit pentru poze și autografe, dar și articolele din presă, sunt ferm convins că în perioada următoare vor fi tot mai mulți tineri care vor înțelege că în primul și în primul rând pot ajunge la Jocurile Olimpice, dar poate mai important e că majoritatea copiilor care nu reușesc la înot că nu mai pot ține pasul la vârste fragede cu baremele, vor înțelege că au un atu extrem de mare dacă vor face pasul spre polo. Se poate face pasul și spre 12-13 ani, având în vedere faptul că înotul de performanță începe la 3-4 ani.

Obiectivul e unul îndrăzneț, să depășim performanța de la ultima prezentă din 2012, acel loc 9-10 pe care l-am ocupat. Ne dorim să trecem de grupe, să ne clasăm cel puțin pe locul 4 în grupă. Suntem în grupa morții, cea mai grea de acolo. Și eu și băieții am zis că e mai bine așa, ne vom pregăti pentru cele mai grele meciuri, având în vedere că facem chestia asta, poate ar fi fost dăunător să fim în grupa cealaltă și să ne gândim că avem 2 echipe accesibile, Japonia și Australia, dar atenție, niciun meci nu e ușor la JO”, a declarat Alex Matei.

Președintele FR Polo a oferit și o informație în premieră: România ar putea organiza finala Cupei Mondiale, unde se întâlnesc cele mai puternice 8 echipe ale lumii.

“Noi ne-am arătat disponibilitatea și am trimis scrisori de intenție, vă anunț în premieră: e posibil ca la anul, în 2025, să avem finala Cupei Mondiale în România, acum am ajuns noi la Los Angeles, unde se ajunge foarte greu. Noi am ajuns din poziția de câștigători ai diviziei 2, acum vom fi în divizia 1, unde ne vom întâlni cu toate puterile. Nouă ne convine, doar așa poți crește. Nu știu unde se va juca, așteptăm deocamdată, am avut o discuție cu directorul executiv al World Aquatics, ei sunt entuziasmați, așteaptă toate ofertele. Probabil că la Otopeni, bazinul este o bijuterie”, a declarat Matei.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -