Rapid a câștigat cu CFR Cluj, scor 2-1, după ce giuleștenii au transformat două penalty-uri acordate de Cătălin Popa, decizii contestate de ardeleni.
La primul penalty, centralul partidei a consultat sistemul VAR și a considerat că Luckassen a fost faultat în careu de portarul Scuffet, însă cei de la CFR Cluj au reclamat fault în atac. La cel de-al doilea penalty, Dugandzic a căzut ușor la o ținere cu Burcă, iar Cătălin Popa a acordat imediat lovitură de la 11 metri, fără să meargă să revadă faza.
Adrian Porumboiu consideră că deciziile centralului de aseară au fost unele corecte, iar delegarea acestuia la un meci de o asemenea importanță în Superligă este una normală.
“Am considerat o delegare normală, chiar din meciurile văzute arbitrate de el am zis că e într-o formă bună și cred că corespunde pentru nivelul unui asemenea meci. După părerea mea da, corespunde. Au fost cele două faze, care una suportă comentarii, dar cea prima, cu penalty-ul, puteți să ziceți orice. Am văzut tot felul de comentarii, că a fost fault în atac. Dacă îl faulta, mai putea să facă foarfecă fundașul CFR-ului? Deci n-a fost niciun fel de fault, doar portarul l-a busculat pe atacantul giuleștean și a fost 11 metri fără dubii. Oricine poate să mă contarzică, dar cu argumente.
Să ne explice cineva de ce a căzut Dugandzic, care nu e Sefer, e ditamai muntele. Eu n-am nicio treabă, că mi-am manifestat simpatia față de Rapid e una, dar față de regulement e alta. Toată lumea spune că n-a fost, foarte bine, le respect părerea, nu îi jignesc, am părerea mea strict regulamentar. Dacă cineva îmi zice de ce și cum a căzut, am să desfac faza ca să fie foarte clară. Dintr-o ținere reciprocă, Burcă în împinge, se încadraeză la neglijență a apărătorului. Dacă simula, se observa, nimeni nu mă poate contrazice că a fost simulare. Regulamentul și tot ce vine de la UEFA și FIFA protejează atacantul, pentru că lumea vine să vadă spectacol, nu lupte libere”, a declarat Adrian Porumboiu.